CARANSEBEŞ – În urma momentului de furie al femeii, micuţul de doar 4 ani s-a ales cu o rană la nivelul frunţii!
Totul s-a întâmplat duminică, 5 septembrie, când poliţiştii din Caransebeş au fost sesizaţi, în jurul orei 22.40, despre faptul că o femeie, într-un moment de furie, şi-a bruscat copilul de 4 ani pe tobogan, într-un parc din municipiu, provocându-i acestuia o rană la nivelul frunţii.
„Minorul a fost transportat cu ambulanța la spital, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale. Femeia, în vârstă de 30 de ani, bănuită de comiterea faptei, a fost internată involuntar la o secție de specialitate a spitalului, pentru a i se acordă îngrijiri specifice. De asemenea, polițiști de la Poliția Caransebeș au informat de urgență reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, care au dispus măsura plasamentului în regim de urgență a celor 3 copii minori ai femeii, de 1, 4 și 14 ani. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și rele tratamente aplicate minorului, iar polițiștii continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș“, informează Poliţia Caraș-Severin.
JCS-A.M.