BOCŞA – Asta este concluzia edilului Emanuel Dănilă, fiindcă în următorii doi ani se va lucra la proiectele în derulare şi peste tot va fi şantier!
Consemnam într-un articol, publicat la finele anului trecut, că lucrările de canalizare au creat un nămolos disconfort locuitorilor de pe unele străzi. Adică, muncitorii care au lucrat la reţeaua de canalizare au lăsat în urmă vraişte, astfel că pe unele porţiuni de drum n-ai cum să circuli fără să aduni pe talpă 300 – 400 grame de noroi. Sesizarea a fost făcută de cineva de pe strada Ştefan cel Mare, din Bocşa Montană, la o lună de la apariţia articolului revenind cu mulţumiri adresate redacţiei pentru semnalarea acestor aspecte, dar şi cu precizarea că nimeni n-a mişcat un deget să schimbe această situaţie neplăcută pentru cei care locuiesc în zonă. Singura remarcă e aceea că, deocamdată, pământul e îngheţat, dar vremea se va încălzi şi coşmarul circulaţiei în zonă va fi acelaşi.
Bine intenţionat, primarul Emanuel Dănilă a spus că va trimite pe cineva la faţa locului, dacă îi permite timpul se va deplasa personal, însă a subliniat că pentru a se bucura de o viaţă civilizată în viitor, bocşenii trebuie să suporte şantierul vreo doi ani: „Lucrarea nu este terminată, abia la sfârşitul anului va fi finalizată. Acum nu se poate lucra din cauza vremii. Pe perioada de iarnă nu se poate interveni să remediem situaţia, nu se poate lucra pe ger, pe zăpadă. Acolo nu sunt încheiate lucrările, mai trebuie făcute terasamentele şi alte lucrări prevăzute în contract. Chiar am mai dat nişte avize de spargere în acest an pentru constructor, fiindcă e vorba şi de staţia de epurare, deci e clar că vor mai fi spargeri, iar oraşul va fi un şantier. Abia spre sfârşitul anului se vor închide lucrările. Pe Ştefan cel Mare vom remedia lucrurile, astfel încât oamenii să circule normal, mai mult nu putem face până nu se fac toate lucrările“.
Domnu’ Manu, cum îi zic localnicii, spune că în mandatul său e logic să continue proiectele începute, care sunt în derulare, intenţia sa fiind să administreze oraşul în mod corespunzător şi la capacitatea pe care o deţine Primăria: „Sunt foarte multe obiective şi nu putem să ne împărţim în toate deodată. Avem PNDL-ul cu cele 52 de străzi de asfaltat, avem AquaCaraşul, de aceea e spart peste tot în oraş, avem probleme cu gazul, s-au făcut reglementări administrative să se pună gazul gratuit pentru locatari, deci se fac spargeri şi pentru gaz, aşa că, în viitorii doi ani oraşul va fi într-un şantier. Nu putem să punem flori sau trandafiri în momentul în care suntem pe execuţie de lucrări“.
Abia după ce se vor finaliza aceste proiecte, edilul Bocşei se gândeşte şi la alte aspecte, la proiecte sau oportunităţi pe care n-ar vrea să le piardă, astfel încât bocşenii să aibă parte de o viaţă liniştită şi un trai civilizat. În ceea ce-i priveşte pe cetăţenii de pe Ştefan cel Mare, din Bocşa Montană, aceştia nu au alte pretenţii decât să fie luat pământul pe care-l lasă constructorul în urma spargerilor, dacă tot întrerupe lucrările, să poată circula civilizat. Şi vor planta ei trandafirii, după!
JCS-Alexandra Gorghiu