CARAȘ-SEVERIN – Ci pensiunile de familie, terasele ecoturistice, centrele de vizitare și atelierele meșteșugărești! Asta spune deputatul social-democrat Marius Isac, care crede că turismul durabil în zonele subdezvoltate este o resursă strategică ignorată!
„Într-o Românie care se confruntă cu depopulare rurală, inegalitate regională și pierderea identității naționale, turismul durabil rămâne una dintre puținele resurse folosite, crede social-democratul Marius Isac. Deși avem regiuni spectaculoase – de la Apuseni la Munții Cernei, de la sate izolate, în Maramureș, la zone cu biodiversitate unică, precum cele din Caraș-Severin – acestea nu generează valoare economică nici pentru stat, nici pentru comunitățile care le găzduiesc.“
Deputatul cărășean a concluzionat că, deși se vorbește de ani de zile despre turism ca despre o șansă de dezvoltare, acest domeniu este tratat ca unul secundar: „Nu am avut curajul să transformăm turismul durabil într-o politică de stat, iar rezultatul este vizibil: avem regiuni cu un potențial extraordinar, precum Țara Hațegului, Ținutul Pădurenilor sau satele din Banatul de munte, care rămân izolate, îmbătrânite și fără alternative economice. De ce? Pentru că România încă tratează turismul ca pe o anexă, nu ca pe o politică publică esențială. Mai mult, ignorăm forma de turism cu cel mai mare potențial de transformare sustenabilă, și anume turismul durabil, adică acela care protejează mediul, generează venituri, încurajează tinerii să rămână și să conserve patrimoniul.“
Isac spune că turismul durabil nu e doar un concept teoretic, ci o soluție practică pentru revitalizarea zonelor subdezvoltate. Nu prin „mall-uri și resorturi de beton, ci prin terase ecoturistice marcate, centre de vizitare, pensiuni de familie și ateliere meșteșugărești“.
Turismul durabil nu este un concept teoretic, ci o soluție practică pentru revitalizarea acestor zone. „Nu mall-uri, nu resorturi de beton, ci trasee ecoturistice marcate, centre de vizitare, pensiuni de familie şi ateliere meșteșugărești. Avem datoria de a transforma aceste zone în centre de dezvoltare durabilă, nu în muzee ale sărăciei.“, a subliniat social-democratul.
Pentru realizarea acestui obiectiv, oficialul crede că turismul durabil trebuie inclus, ca axă distinctă, în strategiile de dezvoltare, că trebuie creat un program național ecoturismului și turismului rural, cu finanțare accesibilă și criterii clare de sustenabilitate, și că trebuie regândit modul în care ne promovăm țara, nu doar prin sloganuri generale, ci prin destinații turistice durabile, cu identitate clară, povești autentice și impact real în comunitate. „Avem în fața noastră o alegere clară – putem continua să ignorăm aceste comunități sau putem face din turismul durabil nu doar un obiectiv politic, ci un angajament moral pentru viitorul acestei țări.“, a conchis Marius Isac.
JCS-T.K.