REȘIȚA – Ofertele pentru noul spital județean vor fi deschise miercuri. Ioan Popa îndeamnă la operativitate!
Primarul e convins că vor fi ofertanți serioși pentru că au existat 12-14 solicitări de documente suplimentare. Popa intuiește că ar putea fi trei-patru ofertanți, întrucât ei pot veni în diverse asocieri. „Va trebui să ne mișcăm repede, pentru a primi cât mai curând studiul de fezabilitate și proiectul tehnic și să fim cât mai rapizi în licitația pentru execuție”, declară primarul.
În privința finanțării investiției estimate la 130-150 de milioane de euro inclusiv dotările aferente, Popa se arată încrezător că PNRR-ul poate asigura resursa financiară. Asta deoarece banii alocați ajung pentru circa 25 de unități medicale mari și, după știința sa, la nivel de țară nu sunt mai mult de șapte-opt proiecte atât de avansate precum cel al Reșiței.
Dacă totuși va fi bătălie pentru banii PNRR, primăria ia în calcul completarea resurselor prin asocierea cu un fond de investiții, întrucât sunt fonduri mari de pensii din Europa care finanțează asemenea obiective. De asemenea, și alte genuri de fonduri de investiții se pot implica. „Eu aș agrea o asemenea asociere, pentru că un fond de investiții în spital ar trebui să urmărească foarte bine costurile generate de acesta. Ceea ce aduce un bagaj de cunoștințe pentru ca managementul să fie unul performant, implicarea unui fond de investiții putând fi garanția pentru asta”, e de părere Popa.
În opinia sa, spitalele județene din România sunt preponderent găuri negre, însă cele puține care sunt profitabile, precum județenele din Bistrița sau Oradea, dovedesc că se poate lucra pe profit în sistemul public. Speranța primarului este ca și Reșița să devină un exemplu de bună practică în acest sens.
JCS-Ionel Ivașcu