Schimbarea a avut loc datorită reorganizării la nivel naţional a structurii gărzii şi a comisariatelor, care până nu demult erau teritoriale.
Acestea au căpătat personalitate juridică, iar comisariatele teritoriale au fost desfiinţate şi au rămas cele judeţene, pentru care postul de comisar şef a fost scos la concurs. „Am participat la acest concurs şi l-am câştigat“, a spus ing. Blujdea.
Ca şi plan de bătaie, alături de acţiunile specifice de inspecţie şi control, noul comisar şef îşi propune încurajarea acţiunilor de voluntariat sau a colaborărilor între instituţie şi şcoli. Laura Stoican, fostul comisar şef, a rămas în continuare comisar în cadrul gărzii.
