MUNTELE MIC – Cel mai important investitor din stațiunea cărășeană vine cu o nouă idee pentru a atrage și mai mulți turiști la schi, pe munte. Este vorba de o legătură între Muntele Mic și Poiana Mărului, pe la Șaua Jigoriei, cu mijloace de transport, pe drumul pe care se circulă și vara între cele două locații. În acest sens, a fost achiziționat și un utilaj performant cu care se vor curăța cei peste 10 kilometri ai drumului respectiv.
„A venit! Fiara care va face circulația posibilă pentru camioanele Steyr 4×4 deja achiziționate între Poiana Mărului și Muntele Mic, începând cu deschiderea noului sezon de schi! Primele pensiuni partenere ai căror turiști vor avea asigurat transportul către Muntele Mic sunt: Pensiunea Florina, Pensiunea Arțarul, Hotel Oxigen și Pensiunea Milli!”, spun cei de la weSki.
La fiecare drum între Poiana Mărului și Muntele Mic se vor putea transporta 90 de turiști, precizează și Romeo Dunca: „Nu e un drum deschis circulației publice, prin urmare fiecare își asumă riscul. Așa cum se circulă și vara. Noi vom curăța doar superficial calea de acces, avînd în vedere că nu e asfalt, vor rămâne aproximativ 15-20 cm de zăpadă, ceea ce va face drumul nepracticabil pentru mașinile obișnuite. În schimb, vom asigura noi transportul de pasageri în trei camioane 4×4 militare, pe care le-am cumparat deja și care, avînd roți de 130 cm diametru și fiind echipate cu lanțuri, nu vor avea probleme. Cele trei camioane vor putea transporta 90 de turiști la un drum, până la Șaua Jigoriei. De acolo, turiștii vor fi așteptați de cele trei bus-uri 4×4 Mercedes, care vor continua până la Curbă, dinspre telescaunul Vilsanu. De acolo, schiorii vor merge pe schiuri la stația de jos”.
Întrebat de turiști de cum se va circula pe drumul până la Telescaun, dinspre Caransebeș, omul de afaceri este cam sceptic. „Ne vom ocupa și de drumul de la Telescaun. Vom interveni și acolo, pentru că vor fi cu siguranță sincope, de vreme ce firma de deszăpezire care a luat contractul e aceeași ca anul trecut”, a adăugat Dunca.
Chiar și așa, Dunca așteaptă mulți turiști în această iarnă pe Muntele Mic, totul fiind pregătit pentru un nou sezon de schi, mai ales odată cu conexarea Muntelui Mic cu infrastructura de cazare de la Poiana Mărului. Iar nocturna a fost verificată: „Cu nocturna, totul e in regulă! Poate veni zăpada!”.
Nina Curița