REŞIŢA – Autorităţile locale vor fi obligate să facă anchete sociale la cel puţin 60% dintre solicitanţi. După cum se ştie, începând de anul acesta, acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei în sezonul rece se face după alte reguli decât cele de până acum.
Astfel, potrivit noii legislaţii, pot beneficia de subvenţii doar persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în ţară, indiferent de cetăţenie, şi doar pentru încălzirea imobilului în care locuiesc. Iar prin încălzire se consideră asigurarea în locuinţă a unei temperaturi adecvate, de 21 de grade Celsius. Pot beneficia de subvenţie doar persoanele singure care au un venit de maximum 1.082 de lei, respectiv familiile cu un venit de cel mult 786 de lei pe membru.
Nu pot primi bani de la stat cei care deţin mai multe imobile, terenuri sau alte categorii de bunuri cuprinse într-o listă ce a fost dată publicităţii. Se acordă subvenţie pentru încălzirea cu energie termică în sistem centralizat, cu gaze naturale, cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri. Ajutorul se acordă pe baza mai multor documente, printre care actele de identitate, adeverinţele de salarii sau venituri, precum şi cele din care să rezulte bunurile impozabile deţinute de familie etc, precum şi cereri şi declaraţii pe propria răspundere, care se ridică de la CET, de la asociaţia de proprietari sau de la primărie, în funcţie de tipul de încălzire folosit.
Stabilirea dreptului de acordare se face o singură dată pe întreg sezonul rece, fie începând din luna depunerii cererii, dacă actele au fost transmise până în data de 20 a lunii, fie începând cu luna următoare pentru cei care au depus documentele după această dată. În cazul persoanelor al căror drept de ajutor social a fost stabilit începând cu o anumită lună, ajutorul se acordă din acea lună, indiferent de data depunerii cererii.
Şi noile reglementări prevăd un termen de cinci zile pentru anunţarea primăriei în legătură cu orice modificare în componenţa familiei sau a veniturilor acesteia. Trebuie spus că, potrivit OUG nr. 70/2011, municipalitatea are obligaţia efectuării de anchete sociale la cel puţin 60% dintre solicitanţi, în cazul constatării de nereguli putându-se proceda la anularea ajutorului şi la recuperarea prejudiciului.
Antoniu Mocanu
