Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Atleta Nicoleta Ciortan, legitimată la CSM Caransebeș, s-a evidențiat la Campionatul European de Alergare Montană, după ce a cucerit patru medalii, două la nivel individual și două cu echipa României! 

Clubul Sportiv Municipal Caransebeș are deosebita onoare de a anunța performanțele excepționale realizate de atleta noastră, Nicoleta Ciortan, în cadrul Campionatului European de Alergare Montană, desfășurat în această perioadă, la categoria de vârstă F45 Masters. Cu o determinare de invidiat, o formă sportivă de excepție și spirit de echipă autentic, Nicoleta a reușit să aducă acasă nu mai puțin de patru medalii europene, în două zile intense de competiție. În prima zi, în proba scurtă, Nicoleta a urcat pe podium de două ori: medalie de argint la individual și medalie de aur cu echipa României. În a doua zi, în dificila probă lungă de 29 km, a demonstrat încă o dată forța și anduranța sa: medalie de bronz la individual și medalie de aur cu echipa României. Această realizare este una de excepție, confirmând nivelul de pregătire al sportivilor noștri și valoarea școlii de atletism din Caransebeș. Nicoleta a demonstrat nu doar talent, ci și o ambiție și o constanță care inspiră generațiile viitoare. Suntem mândri de tine, Nicoleta, și îți mulțumim că ai reprezentat cu onoare culorile clubului nostru și ale României pe scena europeană! CSM Caransebeș te felicită din toată inima și îți urează mult succes în competițiile viitoare!”, au transmis cei de la CSM Caransebeș.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu