Caraş-Severin, Romania

CFR Timişoara pleca oricum cu şansa a doua în jocul cu „violeţii” din Trivale, dar au pierdut un joc în care meritau cel puţin un punct. Chiar dacă prima repriză a fost destul de anostă, în care cele două echipe au încercat să construiască, mai mult anevoios pe un teren destul de greu, partea a doua a fost foarte animată.

Elevii lui Chimiuc au atacat poarta lui Boşneag încă din primele minute ale părţii a doua, cu toate liniile. Molcuţ şi Pecarov au fost periculoşi în atac, dar nu îndeajuns să marcheze. Feroviarii au dominat clar ostilităţiile, însă de înscris au înscris oaspeţii prin Bălaşa, care a fructificat una din cele două ocazii ale echipei sale. În final, Rareş Stan, care a evoluat bine, dar cu o mare scădere pe final, a ratat şansa unui egal, care ar fi fost mai convenabil pentru ce s-a jucat la Gara Mare.

Tot în Timişoara, dar pe stadionul Colterm, CSM Reşiţa a evoluat excelent, aşa cum ar trebui să o facă la fiecare joc, în faţa Corvinului, pe care l-a învins cu 5-0, goluri marcate de Dochiţa, Axente, Tânc şi Popovici de două ori. În fine, Poli II nu a putut produce surpriza la Turda şi a pierdut cu 1-3, după un meci echilibrat, în care a şi condus.

Daniel Neacşu