Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – FC Nera Bogodinț se pregătește să abordeze un nou sezon cu încredere și ambiție! După ce au confirmat statutul de campioni județeni în ediția precedentă, jucătorii și stafful tehnic își propun să repete performanța și să obțină, de această dată, o promovare meritată în Liga 3!

Cu un lot întărit și cu obiective clare, formația din Bogodinț intră în noul campionat, din spusele lui Șodâncă, din postura de favorită la câștigarea titlului și a Cupei. Cel mai probabil, pentru titlul de campioană a județului, echipa coordonată de Șodâncă se va lupta cu CSM Caransebeș, formație condusă de pe bancă de Gheorghe Manu.

„Ne pregătim pentru un nou sezon de Liga 4, chiar dacă sperăm la un loc de Liga 3. Asta este, ne pregătim să câștigăm încă o dată campionatul și să mergem la barajul de promovare, cu mai mult succes de data asta, sperăm noi. Ne așteaptă un campionat ceva mai disputat față de cel trecut în care noi pornim ca favoriți, suntem campionii județului și este normal să fim considerați favoriți la câștigarea unui nou titlu județean, precum și la câștigarea Cupei. Ne-am despărțit de 4 jucători, au venit alți 7, avem un lot puternic în care credem și cu siguranță băieții nu ne vor dezamăgi.”, a declarat Cristian Șodâncă, team-managerul de la Nera Bogodinț.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu