Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Şeful administrativului reşiţean povesteşte cum, după ce a făcut 20 de ani macaroane, a învăţat să fie primar, vorbind cu lejeritate despre cele aproape două sute de milioane de euro pe care le-a atras în ultimii ani, prin proiecte, pentru oraş!

Primarul Ioan Popa făcea recent un scurt bilanţ al fondurilor europene pe care echipa pe care şi-a clădit-o a reuşit să le atragă. Undeva la 160-170 de milioane de euro, un total care este în continuă creştere. Zilele trecute a fost semnată finanţarea celei de-a III-a faze a proiectului pe mobilitate urbană, iniţiativă care completează cu 20 de milioane de euro celelalte două faze, valorând fiecare câte 20 de milioane de euro. Din urmă vin Retrospectivele, tot pe mobilitate, cu alte 10 milioane de euro, unde lucrările sunt în toi: în Centrul Civic şi pe cele şase străzi din Luncă. Însă dincolo de ceea ce ştim, de ceea ce s-a aprobat şi semnat, există o serie de alte iniţiative în aşteptare.

Povestind despre startul în administraţie, şeful administrativului reşiţean s-a întors din nou la Ilie Bolojan, primarul din Oradea: „În 2016, habar n-aveam cine e Ilie Bolojan, n-aveam nicio idee. Dacă m-aţi fi întrebat de piaţa de macaroane, care sunt principalii producători de paste făinoase, de spaghete din Europa, din lume, vă povesteam de ei la infinit. Eu am făcut 20 de ani macaroane, nu? Sunt un macaronar! Dar de primari nu ştiam mare lucru despre niciunul. Pentru că eu am stat aici şi mi-am văzut de treaba mea“.

În implementarea proiectelor, au existat însă şi situaţii mai puţin plăcute, mai puţin dezirabile, fiind necesare şi exproprieri acolo unde interesul public a primat. „Pe exproprieri, profesorul meu a fost Ilie Bolojan, mărturiseşte Nelu Popa. Pentru că ceea ce a reuşit el să facă la Oradea, n-a făcut nimeni în România până la ora asta, din cunoştinţele mele. Şi de acolo am luat, am studiat puţin juridicul şi mi-am dat seama că dacă interesul comunitar o cere, dacă un oraş are nevoie să dezvolte o infrastructură într-o zonă, nu putem să ne oprim la două, trei case. Le facem justă despăgubire, ne înţelegem cu oamenii ăia, îi relocăm, le dăm o altă casă, le dăm bani să-şi facă alta, facem cumva şi rezolvăm problema. Adică – pentru cei care aţi fost la Oradea şi ştiţi zona complexului Nimphaea, unde este acel aqualand frumos, cu parcaje, şi dup-aia sunt un fel de semicenturi de legătură –, n-avea nicio şansă dacă nu făcea acele exproprieri. Şi atunci am preluat-o şi noi în Reşiţa, în special pe partea de infrastructură, de apă-canal, câteva bazine am făcut, câteva traversări, şi urmează ca acum, la realizarea aqualandului şi a mallului de la Reşiţa să venim cu o nouă axă rutieră pe malul drept al Bârzavei şi vom mai trece peste câteva case. Peste vreo patru, cinci, şase case. Asta-i viaţa, n-ai ce să-i faci. Dar dacă nu ai curaj să iei iniţiativa în mână, sfârşeşti exact aşa cum spunea Ilie Bolojan: dacă nu vrei să deranjezi pe nimeni, vei sfârşi deranjând pe toţi la final“.

Printre procedurile de acest gen, care au răvăşit liniştea din cartiere s-au numărat cele de expropriere a garajelor. Însă lucrurile s-au mai domolit, după ce oamenii au înţeles raţiunea şi au discutat despăgubirile.

JCS-Antoniu Mocanu