BĂILE HERCULANE – Tinerii care încearcă să restaureze Băile Neptun s-au săturat de indiferența autorităților și anunță că se vor adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.
„Cum să ne mai luptăm? Cu cine? Pentru cât timp? Pentru a salva un obiect atât de important pentru identitatea Băilor Herculane, pentru comunitate, cât și pentru patrimoniul balnear românesc”, sunt întrebările, rămase deocamdată fără răspuns, ale tinerilor arhitecți timișoreni grupați în Herculane Project. Aceștia spun că vor face o serie de adrese către Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, petru a afla, cel mai probabil, stadiul dosarelor de corupție privind paragina în care au ajuns clădirile istorice din stațiune. „Presiunea prin care trecem noi, Herculane Project ca echipă, este enormă. Ne luptăm cu ani și ani de indiferență, de corupție, cu oameni ale căror interese nu sunt salvarea și conservarea patrimoniului. Dosare unde prejudiciul este de peste 20 milioane de euro, dosare ce au ca centru regimul de proprietate, toate acestea nu țin cont de faptul că situația patrimoniului este una critică”, este semnalul de alarmă al tinerilor arhitecți.
