REŞIŢA – Câţiva reşiţeni s-au adresat redacţiei cu o problemă mai puţin obişnuită, produsă în Piaţa Republicii din Reşiţa.
Pe scurt, în fiecare zi de marţi, oamenii îşi scot în faţa casei sacii de gunoi pentru a fi ridicaţi de operatorul de salubritate. De Crăciun, situaţia fiind una specială, ridicarea s-a făcut abia joi. De Anul Nou, însă, nici până joi, la ora prânzului, gunoiul nu a fost ridicat. „Am încercat să sun la Primărie, la trei numere de telefon, nu răspunde nimeni. Ei nu lucrează astăzi?“, ne întreabă unul dintre cititori, care şi-a manifestat îngrijorarea că-l va prinde Boboteaza cu gunoiu-n drum, răvăşit poate în atâtea zile, te miri de cine, la doar câţiva paşi de un lăcaş sfânt.
Ei, bine, după ce am luat legătura cu reprezentanţii municipalităţii, am putut constata că omul trebuia să sune în altă parte. Potrivit Oanei Gaita, şef Birou Comunicare şi Relaţii cu Publicul, Telefonul cetăţeanului este 0255/221964 sau 0800410010. Între timp, tot răul a fost spre bine, pentru că după ce omul a dat alte telefoane, gunoiul a fost ridicat.
Totuşi, în perioada în care nămeţii au umplut peisajul urban, gunoaiele neridicate şi-au făcut simţită prezenţa, aşa cum reclamau, inclusiv pe reţelele de socializare, reşiţeni din diferite colţuri ale municipiului. Rămâne de văzut ce se va întâmpla la următoarea ninsoare…
