Peste 2 milioane de euro au fost puse la bătaie de
Loteria Română. Un premiu la care
visează mulţi dintre noi. Dacă mai
luăm în considerare şi
„eterna“ criză financiară care ne
sperie pe toţi, atunci premiul e cu atât mai
atractiv. Dar, doar cei care joacă pot
câştiga. Iar numărul acestora e destul
de mare şi printre ei se află şi
mulţi reşiţeni.
„Joc în fiecare
săptămână de ani de zile, dar
niciodată nu am câştigat absolut nimic.
Cu toate acestea eu încă sper. Nu se
ştie niciodată“, ne-a spus Maria
Câmpean, o pensionară în
vârstă de 60 de ani. Şi Ioana Croitoru,
casnică îşi încearcă
norocul: „2 milioane de euro e o sumă mare
de bani. De ce să nu încercăm? Nu avem
nimic de pierdut. Poate sunt eu norocoasa
câştigătoare“.
Pe de altă parte, Ion Rotariu, un pensionar
îşi şi imaginează ce ar face cu
banii: „dacă aş câştiga
le-aş cumpăra copiilor mei o casă
şi aş merge cu soţia într-o
croazieră. Dintotdeauna ne-am dorit asta“.
Aşadar speranţa există şi, cu
puţin noroc, visul poate deveni realitate…
Doina Rolea
