Caraş-Severin, Romania

Proiectul „Patrimonium Banaticum“, din 2007, a avut ca obiectiv principal organizarea unei conferinţe ştiinţifice cu tema „Arheologia Banatului“, la care au participat 35 de cercetători din România şi Serbia. Programul a mai vizat şi editarea a două cărţi semnate de Dumitru Ţeicu: „Geografia ecleziastică a Banatului“ şi albumul „Patrimonium Banaticum“ ce a evocat arhitectura ecleziastică medievală din Banat.

În cursul anilor 2008-2009 Muzeul din Reşiţa a câştigat prin competiţie şi a derulat grantul transfrontalier „Cetăţile Banatului – un patrimoniu cultural european, în valoare de 75.000 de euro“. Proiectul ştiinţific a fost unul complex şi a vizat un segment important al arhitecturii medievale şi al patrimoniului cultural al Banatului.

În cursul lunii iulie 2009 s-a depus documentaţia pentru un al treilea grant: „Valea Caraşului şi Nerei – culoare de civilizaţie şi căi de comunicaţie“. Evaluările făcute au fost încheiate în septembrie 2010, confirmând câştigarea acestui al treilea proiect în valoare de 130.000 de euro. Derularea acestuia se face în perioada 2011-2012.