REȘIȚA – Istoricul bănățean Mircea Rusnac rememorează pe blogul său accidentul montan petrecut în urmă cu 50 de ani pe Muntele Mic, în urma căruia 9 oameni și-au pierdut viața
Puțină lume știe că zona Muntele Mic-Țarcu a luat de-a lungul anilor destule vieți omenești. Și nu ne referim la tânărul mort prin îngheț în anii ’90 sau cei doi meteorologi care și-au pierdut viața în urmă cu câțiva ani, surprinși de viscol și găsiți după luni bune. Nici data de 29 mai 1966 nu a făcut excepție. Atunci, din păcate, ceea ce trebuia să fie un simplu concurs de orientare turistică s-a transformat în cea mai mare tragedie înregistrată vreodată pe Muntele Mic. Dar să-i dăm cuvântul istoricului Mircea Rusnac, care a încercat să reconstituie evenimentele, stând de vorbă cu unul din cei care au participat la căutarea dispăruților, Traian Constantin Novac.
„Concursul a început la ora 9 dimineaţa pe o vreme acceptabilă, însă la scurt timp aceasta s-a deteriorat brusc. A pornit un vânt de 90 km/h, s-a lăsat o ceaţă groasă, iar ploaia s-a transformat repede în zăpadă. Însă se pare că până la urmă principala cauză a tragediei care a urmat a fost panica participanţilor. Dacă ei nu ar fi intrat în panică, dezastrul ar fi putut fi evitat. Dacă în zona cabanelor de pe Muntele Mic, la altitudinea de 1.500 m, ningea, mai jos, în zona Fântâna Voinei, la 1.100 m, era numai ploaie, iar de acolo putea fi găsit drumul către Borlova. Aşadar, concurenţii ar fi trebuit să coboare către vale, însă se pare că şi-au pierdut firea, iar în două cazuri există chiar suspiciunea că ar fi băut. Între aceştia din urmă s-a numărat şi concurentul Petrea din Oţelu Roşu, care, cunoscând de altfel foarte bine zona, a vrut să meargă către Poiana Mărului. Când a fost găsit decedat, era aproape în picioare, ţinându-se de nişte crengi de brad. Chiar dacă la un moment dat concursul a fost anulat, acest lucru era foarte dificil de anunţat participanţilor, pe atunci neexistând telefoane mobile. ”, scrie istoricul pe blogul său.
Mai departe, Rusnac descrie alte drame petrecute pe munte în acea fatidică zi, „actori” fiind alți participanți la concursul de orientare turistică. Potrivit istoricului, un grup de 7-8 dintre aceştia, printre care și reşiţeanul Adrian Cârje, unul dintre organizatori, a încercat să se salveze, însă toți au avut o soartă tragică. „În primul rând, chiar Cârje s-a desprins de grup, pretinzând că nu era bună direcţia în care se mergea. El a plecat singur, întâlnindu-se apoi cu nişte ciobani din Borlova. Având la el mulţi bani (câteva mii de lei), el le-a oferit acestora toţi banii, solicitându-le să-l ducă la cabană. Însă aceştia au refuzat banii, spunând că pentru ei animalele erau mai importante. L-au chemat cu ei până a doua zi, oferindu-se să îl găzduiască la stână. Cârje însă a refuzat, existând şi în cazul său suspiciunea că ar fi băut ceva înainte. În consecinţă, mai târziu aceiaşi ciobani l-au găsit decedat. Atunci i-au luat toţi banii şi l-au îngropat undeva, locul precis nefiind identificat nici până astăzi. A doua dramă a fost cea a tânărului de 24 de ani Săucan, provenit dintr-o familie de maramureşeni stabiliţi în Timişoara. El era suferind de hipoglicemie şi deseori i se întâmpla să leşine. Prin urmare, ar fi trebuit să aibă la el în permanenţă nişte cuburi de zahăr sau bucăţi de ciocolată, însă în acest caz nu s-a asigurat în sensul respectiv. În consecinţă, a căzut pe traseu, fiind lăsat acolo de colegi, situaţie inadmisibilă din punct de vedere sportiv. Mai târziu ei nu l-au mai găsit şi Săucan a murit îngheţat”, precizează Rusnac.
După ce vremea s-a domolit, în zilele următoare au demarat operațiunile de căutare a celor dispăruți, cu echipe din Timișoara, Brașov și Pitești. „Primul mort găsit a fost Păcurariu de la Electromotor Timişoara, care a fost pus într-o pătură şi tras pe zăpadă. Către cruce a fost găsit şi Săucan, care a fost transportat cu un camion până la Timişoara. O victimă a fost găsită aproape dezbrăcată, presupunându-se că ar fi înnebunit de disperare. În câteva zile au fost găsiţi toţi, cu excepţia lui Cârje. În cazul său ar fi trebuit să se facă plângere la Miliţie împotriva ciobanilor care l-au jefuit şi l-au abandonat, astfel căutările desfăşurându-se în continuare. Deşi se ştia că mama sa mai trăia la Reşiţa, nu s-a depus nicio asemenea plângere, iar căutarea în cazul său nu s-a mai făcut. Pe lângă aceștia, a pierit şi un cioban originar din Ardeal, angajat la Borlova. Acesta s-a rătăcit, necunoscând prea bine zona. A fost găsit de o expediţie care îl căuta pe Cârje. Era în mare măsură mâncat de animale”, spune Mircea Rusnac în postarea de pe blogul personal.
Cum autoritățile de la acea vreme nu au dorit să facă tam-tam pe seama acestei tragedii, presa vremii nu a consemnat evenimentul iar un acar Păun a fost găsit imediat în persoana secretarului Federaţiei Orientării Turistice, prezent la competiţie, căruia i s-a imputat faptul că nu trebuia să permită desfăşurarea acesteia. A fost atunci una din cele mai mari tragedii montane înregistrate vreodată în România. Astăzi, prin eforturile unor oameni de suflet, cei care și-au pierdut viața în 29 mai 1966 nu au fost uitați. „Rudolf Kroupa din Timişoara s-a îngrijit să pună însemne pe toate locurile unde au fost găsite victimele. El a consumat o energie deosebită pentru ca aceste victime să nu intre cu desăvârşire în uitare. De asemenea, Traian Constantin Novac a ridicat un mic monument pe mormântul lui Săucan din Timişoara”, își încheie istoricul Mircea Rusnac postarea despre unul din cele mai tragice evenimente din istoria Munților Banatului.
Foto: Facebook Alin Drăgușin/Daniel Benec