REȘIȚA – Muncitorul Reșița – KSE Târgu Secuiesc 3-2 (0-0), în etapa a doua a Ligii I de futsal.
Echipa de Liga I Muncitorul Reșița a obținut duminică, 11 septembrie, prima victorie la primul meci de pe teren propriu din acest campionat împotriva formației KSE Târgu Secuiesc, cu scorul de 3-2. Prima repriză a fost una foarte echilibrată, fără goluri marcate, cele două echipe n-au riscat, iar Muncitorul a încercat să profite de greșelile adversarilor. Portarul Cristian Copăcean s-a remarcat în prima parte prin cele trei intervenții excelente care au făcut ca tabela să rămână neschimbată până la pauză. Elevii lui Ion Roman au început foarte bine partea a doua a meciului, în minutul 23 au marcat după o fază creată de actualul căpitan al echipei, Casian Doană și finalizată de fostul căpitan, Florin Bârcean. După doar două minute de joc, noul jucător al reșițenilor venit de la Deva, Lucian Popescu, a dus scorul la 2-0 în favoarea bănățenilor, iar același Lucian Popescu a marcat pentru 3-0 în minutul 35 al partidei. După o ușoară relaxare în joc a Muncitorului, Târgu Secuiesc a marcat la un interval de câteva minute de două ori, stabilind astfel scorul final de 3-2 pentru echipa antrenată de Ion Roman. Pentru Muncitorul urmează disputa din deplasare împotriva formației Odorheiu Secuiesc, partidă programată duminică, 18 septembrie.
Muncitorul Reșița: Cristian Copocean, Alexandru Mitru, Flavius Fedor, Florin Bârcean, Casian Doană, Alexandru Sturzu, Adrian Moț, Lucian Popescu, Otero Iago, Andrea Săndescu, Ioan Takacs, Ovidiu Crina, Robert Păvan, Denis Mihuțescu. Antrenor: Ion Roman.
KSE Târgu Secuiesc: Bunduc, T. Gajdo, Jozsef Gazda, Căsineanu, Tompa, G. Fozocos, G. Gazdo, Bucur, Barna, Jandor Szabo. Antrenor: Attila Csulak.