Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Elevii lui Adrian Moț și Ion Roman au câștigat miercuri, 19 aprilie, cu scorul de 2-1 partida de pe teren propriu cu KSE Târgu Secuiesc, după un joc foarte echilibrat între cele două formații.

Reșițenii s-au văzut conduși încă din minutul cinci al meciului când Adrian Căsineanu de la Târgu Secuiesc l-a învins pe portarul Copocean, dar bucuria oaspeților nu a durat mult. După doar două minute de joc, Iulian Mitru de la Muncitorul a egalat, iar până la finalul primei reprize, reșițenii au continuat să atace. Partea secundă a meciului a fost dominată de reșițeni, iar în minutul 23 al partidei, căpitanul Casian Doană a înscris golul victoriei cu un șut pe lângă portarul oaspeților. Următorul meci pentru Muncitorul va fi luni, 24 aprilie, de la ora 17, când va evolua împotriva echipei CFF Clujana Cluj în Sala Polivalentă din Reșița.

„Am obținut un rezultat bun și cam atât. Rămânem doar cu acest rezultat. Este greu, deoarece suferim din toate punctele de vedere. Suntem puțini, avem un lot subțire, suferim fizic, m-am lovit și eu în prima repriză, dar am evoluat așa cum am putut până la finalul meciului. Cred că am întâlnit la acest joc singura echipă din Liga I care are mai puțină experiență decât noi. Lipsa de experiență a noastră a fost compensată cu dăruirea jucătorilor și cu ambiția lor. Avem în lot fotbaliști tineri, buni, dar din păcate, am ratat multe ocazii de gol la acest joc și încă suntem într-un blocaj psihic și fizic. Sper să terminăm cu bine acest play-out pentru că ne este foarte greu și din sezonul viitor sper să se vadă o schimbare în bine din toate punctele de vedere. Următorul meci va fi împotriva Clujului și nu concepem alt rezultat decât victoria. Am mai spus acest lucru, suntem trei echipe în play-out, dar cred că echipa noastră este peste celelalte ca valoare, chiar și peste Sfântu Gheorghe. Vom pregăti cum vom putea mai bine acest joc cu Clujana Cluj și sperăm să jucăm mai bine decât la meciul cu Târgu Secuiesc. Din păcate, în acest an  rezultatele bune ne-au lipsit, dar numai acestea aduc publicul la sală. Încercăm să terminăm sezonul acesta cu bine și sperăm ca din vară să atragem spectatorii la sală, pentru că Reșița are un public iubitor de futsal. După părerea mea, vom câștiga play-out-ul, vom câștiga barajul și vom rămâne în prima ligă”, a declarat Adrian Moț, antrenorul-jucător al Muncitorului.

Muncitorul Reșița: Copocean, Otero, Domondi, Fedor, Mitru, Mihuțescu, Sturzu, Doană, Păvan, Budai, Moț.

 

Adaugă comentariu