REŞIŢA – Potrivit celor de la ITM, deşi numărul firmelor care foloseau munca la negru a scăzut, a crescut numărul cazurilor grave.
Prima jumătate a acestui an s-a dovedit a fi una destul de productivă pentru inspectorii de muncă din judeţ. Astfel, dacă în primele şase luni ale anului trecut, aceştia au făcut 1.409 controale, aplicând 986 sancţiuni contravenţionale, în prima jumătate a lui 2014, aceştia au făcut 2.003 controale, finalizate cu aplicarea a 1.206 amenzi contravenţionale. Şi valoarea totală a amenzilor a crescut, de la 1,36 milioane de lei, la 1,51 milioane de lei.
În ceea ce priveşte munca la negru, aceasta deţine ponderea la capitolul amenzi. Dacă în prima jumătate a lui 2013, pentru munca la negru au fost date amenzi totalizând 930.000 de lei, în 2014, valoarea acestora a scăzut la 830.000 de lei. Şi nu doar valoarea cumulată a amenzilor aplicate a scăzut, ci şi numărul de firme identificate, deşi numărul de controalelor a crescut. Astfel, dacă în prima parte a anului 2013 au fost identificate, în total, 74 de firme ce foloseau munca fără forme legale a 93 de persoane, în primul semestru al lui 2014 au fost prinse 60 de firme care foloseau munca la negru a 124 de persoane, după cum ne-a informat Mihaela Aga, inspector de muncă în cadrul ITM Caraş-Severin.
Trebuie spus că, dintre firmele prinse în 2013, au fost sancţionate contravenţional 73 din cele 74 de firme identificate, iar în 2014 – 55 din 60. Şi asta pentru că dosarele vizând restul firmelor, una din 2013, respectiv cinci din 2014, au fost transmise organelor de urmărire penală, întrucât fiecare dintre societăţile vizate folosea munca fără forme legale a mai mult de cinci persoane, fapt care constituie infracţiune. Cu alte cuvinte, deşi numărul firmelor care folosesc munca la negru a scăzut, a crescut numărul celor care abuzează de ea.
În afara lipsei contractului de muncă, inspectorii de la ITM au mai găsit cazuri în care firmele n-au respectat normele impuse vizavi de programul de lucru sau timpul legal de odihnă.
A mai scăzut şi numărul persoanelor afectate de accidentele de muncă. Astfel, dacă în primul semestru al lui 2013, un număr de 24 de persoane au prinse în asemenea incidente, în 2014 doar şase persoane au fost afectate. Dintre acestea, două persoane au fost accidentate mortal în 2013, niciunul dintre incidentele produse în prima parte a lui 2014 nefiind mortal. În urma accidentelor, în prima jumătate a lui 2013, un număr de 22 de persoane au ajuns în incapacitate temporară de muncă, iar în 2014, un număr de şase. La capitolul boli profesionale, în prima parte a anului trecut au fost afectate 12 persoane, iar anul acesta – una.
Care sunt cele mai riscante domenii? Potrivit unui raport întocmit de inspectorii de muncă din judeţ, cele mai multe incidente s-au produs în silvicultură, în construcţii, precum şi în domeniul protecţie şi pază.
Antoniu Mocanu