Mocioalcă: Am făcut trei amendamente la buget pentru că Puterea le măcelăreşte! - Caon.ro
Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Senatorul Ion Mocioalcă a făcut trei amendamente pentru Caraș-Severin la bugetul pe 2021, pledând, în primul rând pentru alocarea de bani spitalelor din Reşiţa şi Caransebeş!

Senatorul PSD a făcut trei amendamente la bugetul Guvernului Cîţu prin care încearcă să sprijine anumite obiective, printre care cele două spitale din Reşiţa şi Caransebeş. Astfel, Mocioalcă cere Guvernului Cîţu 20 de milioane de lei pentru spitalul din Reşiţa şi 10 milioane pentru cel din Caransebeş, în vederea achitării datoriilor celor două unităţi sanitare. De asemenea, senatorul cărăşean solicită bani şi pentru studiul de fezabilitate al drumului expres Lugoj-Caransebeş-Calafat.

„Este drumul expres în jurul căruia spuneam în campanie că vreau să unesc toţi parlamentarii din Caraş-Severin“, ne-a declarat Ion Mocioalcă.

Liderul PSD susţine că nu avea sens să facă mai multe amendamente pentru că „cele punctuale, pentru localităţi, sunt mereu măcelărite de majoritatea parlamentară a Puterii“. Oricum, mai susţine Mocioalcă, „amendamentele PSD se încadrează într-un deficit aproape identic cu cel propus de Guvern (7,26% din PIB la PSD față de 7,16% la Guvern). Diferența ține de viziunea în care sunt stabilite prioritățile. Prioritatea Guvernului este Austeritate în timp ce prioritatea PSD este Dezvoltarea și creșterea nivelului de trai“.

JCS-Nina Curiţa

6 Comentarii

  1. Iar faceti spitale si infrastructura rutiera?? :))) Hoo ca nu mai sunteti voi la ciordit.
    Am auzit asta de n ori. Ati avut ocazia 4 ani sa faceti, dar nimic.
    E cazul sa va opriti cu manipularea si minciuna asta pesedisto comunista.

  2. Nene,cere,cere, că în cinci mandate tot ceruși,da’ nu ne spusăși ce ai și realizat în douăzeci și cinci de ani de când ești parlamentar !

  3. FANFAN LA TULIPE Reply

    La macelarie cu tine !Acolo ti-e locul ! Sa te taie odata, sa scapam de cel mai mare….al judetului ! Jenant e putin spus, toata parada aceasta grotesca de demagogie pe care o oferiti prostimii ! Vezi, Doamne, cat va pasa voua de popor, de tarisoara asta…de Romaniaaaaaaa., cu accentul lui Catavencu, bineinteles ! Toti sunteti la fel !

    • Subscriu, profund surprins de schimbarea orientarii tale. Problema e ca nu putem scapa de mistret atata timp cat controleaza in mod mafiot primarii, care la randul lor pacalesc analfabetii de prin catunele judetului. Iar asta cere timp pentru schimbul de generatii, iar cealalta cale ar fi prin educatie, dar iarasi de durata si pana atunci mistretul iese la pensie. Trebuie sa ne implicam fiecare pentru ca aceste specimene sa nu mai aibe ocazia de a mai ajunge vreodata sa ne conduca.

  4. Si da-i si lupta, asa cum faci de atatia amar de ani, in care ai fost mai mult la putere. Dar spune concret ce ai reusit sa realizezi intr-o viata de parlamentar pentru judet si locuitorii lui. Plateste un articol in care sa spui, uite, am facut asta, asta si asta, ca sa intelegem si noi de ce acest judet a fost colorat mai mult in rosu atata timp.

  5. Cetatzean Reply

    Tovarasu Mocioalca, intoarce-te in groapa din care ai iesit te rog. Multumesc frumos

Adaugă comentariu