Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Membrii AJVPS pot organiza partide de vânătoare la mistreţ pe tot parcursul anului, cu câteva excepţii.

Poate cea mai vânată specie în fondurile cinegetice cărăşene este reprezentantă de mistreţ. Asta şi mulţumită numărului crescut de exemplare, dar şi din pricina preţului considerat acceptabil de către vânători. Aceeaşi specie creează pagube în recoltele oamenilor, drept pentru care sunt chemaţi vânătorii cărăşeni.

„Au mai fost cazuri în care ni s-a solicitat ajutorul cu privire la prezenţa nedorită a unor animale în localităţi. Totuşi, mistreţul nu vine în localitate, decât acolo unde lanul de porumb e la liziera pădurii. Cadrul legal modificat permite vânătoarea la mistreţ pe tot parcursul anului, cu anumite excepţii – nu avem voie să împuşcăm scroafele cu pui, spre exemplu. Dacă sunt atacuri, putem elibera autorizaţii pentru a reduce riscul. De fapt, în ultimii doi ani, efectivele la această specie au crescut foarte mult. Asta şi pentru că au fost ierni mai blânde, nu au fost afectaţi puii, şi au început să se cultive terenurile. Pe parcursul anului trecut, pe fondurile de vânătoare administrate de AJVPS au fost recoltate şi trofee importante de mistreţ“, a explicat Mircea Ciobanu, directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Caraş-Severin.

Însă plăcerea vânătorii nu este singura parte din activitatea membrilor AJVPS. Aceştia sunt obligaţi să pună hrană pentru vânat în zilele de iarnă. „Conform contractului, noi trebuie să introducem în fonduri până la 60 de kilograme de porumb pentru fiecare mistreţ evaluat, 25 kg pentru fiecare cerb, spre exemplu. Cumpărăm, anual, circa 160 de tone de porumb de pe piaţa liberă. Din fericire, efectivele au crescut aproape la toate efectivele cinegetice. Excepţie fac iepurii de câmp, şi din cauză că s-au înmulţit răpitorii. Ulii, pe care îi vedem tot mai des, fac ravagii la puietul de iepure. Cât despre tradiţia legată de vânătoarea de păsări, segmentul acesta se cam închide. Raţele nu mai pot fi vânate pe Dunăre, fazani există şi populăm anual cu circa 1.000 de exemplare, dar anul trecut a fost un an secetos şi au cam migrat“, a adăugat Mircea Ciobanu.

Adaugă comentariu