În primăvară, acesta s-a racordat la reţeaua de canalizare printr-o pompă care face legătura între reţea şi fosa septică aflată sub nivelul acesteia.
Nemulţumiţi, vecinii au solicitat intervenţia noastră. „Dejecţiile ajung în reţea cu presiune iar noi nu mai putem sta în case din cauza mirosului. Eu am şi magazin alimentar şi chiar nu se mai poate. Nu putem sta cu geamurile deschise pe vremea asta“, ne spune dna Şerban, locatară la nr. 22.
Acelaşi lucru este susţinut şi de Victor Cserny, vecinul de pe Str. I. Creangă, nr. 20. „Şi la noi se simte mirosul. Cred că sunt mulţi vecini afectaţi de mirosul despre care aceştia nu ştiu de unde vine“, ne-a spus şi dl Cserny.
La faţa locului s-a deplasat dl Pârvulescu, şeful serviciului apă-canal al AquaCaraş, „Cetăţeanul s-a angajat că nu va mai folosi pompa. Am constatat că într-adevăr miroase în casele vecinilor. Soluţia tehnică este căminul prin care mirosul să iasă. Anul viitor, prin programul ISPA, se va face canalizare pe Str. Mihai Eminescu, reţea la care cetăţeanul se va racorda“, ne-a declarat dl Pârvulescu.
Soluţie de compromis
Canalizarea existentă pe Str. Pandurilor nu poate fi folosită de locatarii caselor situate sub nivelul acesteia. Este şi cazul casei de la nr. 19, al cărei locatar se află însă în legalitate.
Prin contract cu AquaCaraş, cetăţeanul plăteşte apă şi canal. „Pompa este un compromis până se face canalizarea pentru partea de jos a străzii. Ea are grosimea de un ţol, porneşte automat şi evacuează doar apa reziduală“, ne-a spus cetăţeanul care nu doreşte să-i fie divulgată identitatea.
Materia groasă se depune pe fundul fosei pe care o vidanjează periodic. Ultima vidanjare s-a făcut acum două săptămâni.
Ionel Ivaşcu
