REŞIŢA. Cunoscutul om de sport prof. Mircea Roșu a revenit, recent, pentru câteva zile, în orașul său natal.
JURNAL DE CARAȘ-SEVERIN: Domnule prof. Mircea Roșu, v-ați întors acasă. Dar vizita este una scurtă.
MIRCEA ROȘU: Așa este. Am venit să rezolv câteva probleme de familie. Mai precis am avut în vedere să pun la punct amenajarea a circa 400 de metri de drum de acces, în incinta „Cartierul Francez“, de pe drumul Lupacului. Asta, ca prioritate. Urmează canalizarea. Știți cum este vorba aceea, nicăieri nu este mai bine ca acasă. Vreau să mă așez din nou acasă. Aici este sufletul meu. Aici îmi sunt prietenii dragi. Doar pentru ei mi-am făcut totuși timp, pentru o reîntâlnire de familie. Și atunci, trebuie să urgentez lucrările. Din păcate, nu am ajuns și la cluburile de fotbal, la care am activat în anii ‘70. De obicei vin cu mici atenții pentru sportivi, din partea colaboratorilor din Grande de Motte, acolo unde m-am stabilit în ultimii ani.
JCS: Dar, sunteți deja pensionar cu o anumită vechime.
M.R.: Sunt la pensie, însă am fost solicitat să asigur o anumită consiliere la nivelul de coordonare a Complexului Sportiv Grande de Motte, unde am activat ca director. Este vorba de predarea ștafetei și nu puteam să refuz. Este un complex gigant, unde își are cartierul general și naționala de fotbal a Franței. Peste circa o lună și jumătate mă voi întoarce, și atunci mă voi ocupa și de latura sportivă. Pe lângă sprijinul financiar, intenționez să inițiez un turneu de fotbal pentru copii, în memoria bunicului meu, Victor Roșu. A fost un mare suporter al echipei din Valea Domanului. Dar, aici vreau să vă solicit sprijinul, în organizare. Deci, un parteneriat cu Jurnal de Caraș-Severin. Dumneavoastră cu partea organizatorică, alegerea echipelor, a locației, stabilirea programului, iar eu voi asigura premierea. M-aș bucura tare mult dacă ați fi de acord.
JCS: Cu mare plăcere. Noi susținem orice inițiativă, benefică cetățenilor de orice vârstă, din Caraș-Severin. Ați amintit ceva și de amenajarea unui teren de golf.
M.R.: Într-adevăr, la solicitarea unor prieteni din țară, dar și din Franța, intenționez să amenajez și un parcurs de swing golf. Specificația acestui sport, față de golful clasic, este faptul că regulamentul este mult mai simplu. Apoi, este vorba de o singură crosă. Iar mingea nu este la fel de periculoasă ca cea clasică, ce poate ucide un om. Un asemenea traseu îl avem la complexul sportiv din Franța, unde a fost director. Studenții de la Montpelier l-au agreat foarte mult. Este un sport foarte interesant, fiindcă biomecanica este o tranziție pentru a juca golf. În septembrie a.c. vrem să-l inaugurăm, și cu prilejul turneului memorial de fotbal pentru uica meu, care a iubit tare mult echipa Metalul Reșița.
Adrian Roman