REȘIȚA – Pilotul reșițean (foto, mijloc), în vârstă de 68 de ani, a revenit în sportul cu motor la etapa de la Straja! Acesta vrea mai mult de o clasare pe locul 6 la grupa lui, iar la etapa de la Brașov și-a propus să se claseze în primii trei!
„Am concurat la Grupa 6a, am ieșit pe locul 6 la prima mea cursă după foarte mulți ani, aproximativ 20. Până acum, pe această mașină a concurat fiul meu. Avem un VW Golf 4 GTI. Având și eu licența, am zis să merg și eu la etapa de la Straja și cu siguranță că voi merge și la Brașov, la cea de la Râșnov. A fost prima mea cursă după foarte mulți ani, în anii 1996-1997 am fost și campion cu un Renault 5 Turbo. Am mai condus un Golf I și un Golf II de-a lungul timpului. Fiul meu a condus mașina actuală, VW Golf 4 GTI, la etapele de la Reșița și Mediaș. La cea de la Mediaș a avut parte de un incident cu mașina, a trebuit să o repar, iar încă două etape voi merge eu cu această mașină. Peste două săptămâni concurez la Brașov și mi-am propus să fiu în primii trei la grupă la mine. Traseul de la Brașov, față de cel de la Straja, mi se pare mai simplu, deoarece la ultima competiție a fost o pantă extraordinară. Mașinile cu cai mulți au mers foarte bine la Straja. Pe traseele unde se află o pantă foarte mare trebuie să ai mulți cai la mașină. Este o anumită porțiune și la traseul din Valea Domanului unde poți merge bine cu orice mașină, dar apoi ai nevoie cai mulți pentru a câștiga. Fiul meu fiind debutant, n-am avut voie să trec de 180 de cai putere pe Golf IV GTI. Nici nu prea pot să scot mai mulți din această mașină, deoarece este din 1999 și are accelerație mecanică și nu electronică. La accelerația electronică se poate lucra foarte mult din calculator și ar fi putut ajunge cu mult peste 200 de cai. Oricum, mașina rezistă!”, ne-a declarat veteranul pilot Mircea Avramescu.
JCS-Ștefan Moraru