Caraş-Severin, Romania

Poliţiştii au acţionat de urgenţă, iar în urma verificărilor efectuate au fost identificaţi autorii faptei. „Este vorba despre Marian Gheorghe B., de 20 ani (proprietarul autoturismului în care s-a comis fapta), S.N., de 17 ani, şi C.C.I, de 15 ani, toţi cu domiciliul în Reşiţa“, a declarat agentul de poliţie Ancuţa Cărbunaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin. Celor trei li s-au întocmit actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

„Banii şi bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate, iar faţă de primii doi s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă“, a mai informat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

Anca Preda