Caraş-Severin, Romania

Prin acest program se vor finanţa atât proiectele noi, cât şi cele aflate în curs de execuţie. Programul se desfăşoară pe două componente: infrastructura în domeniul mediului, gestionată de Ministerul Mediului şi Pădurilor şi infrastructura în domeniul dezvoltării regionale, gestionată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Pentru infrastructura în domeniul mediului sunt prevăzute aproximativ 900 de milioane de euro, bani care se vor aloca începând din 2013. Proiectele prevăzute în componenta de mediu vor fi finanţate în cadrul a două subprograme.

Primul se referă la programe multianuale de mediu şi gospodărire a apelor, care vizează realizarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, a staţiilor de tratare a apei potabile şi a staţiilor de epurare.

În cadrul celui de-al doilea subprogram sunt finanţate proiecte de infrastructură în domeniul gospodăririi apelor, lucrări hidrotehnice de apărare împotriva inundaţiilor, mărirea gradului şi/sau de siguranţă a barajelor, reabilitarea şi protecţia zonei costiere.