Judeţul Caraş-Severin este unul dintre cele
mai complexe când vine vorba despre dosarele de
pensionare.
La noi în judeţ sunt foarte mulţi
pensionari ce au lucrat subteran, în siderurgie
şi chiar în condiţii speciale precum
minele de uraniu. Aceste lucruri se văd (sau cel
puţin aşa ar fi normal) pe cupoanele de
pensie. În 2008 autorităţile s-au
gândit să recompenseze într-un fel
oamenii care au muncit în aceste condiţii
şi astfel prin OUG 100/2008 toţi pensionarii
care au lucrat în grupele I şi II primesc
treptat pensii mai mari.
În această lună, peste 8.000 de
pensionari din Caraş-Severin vor primi pensii mai
mari decât în luna precedentă.
„Există un program de calculator care a
prelucrat automat informaţiile din baza de date a
Casei Judeţene de Pensii.
În aceste condiţii, toţi cei care s-au
pensionat între anii 1991 şi 1996 inclusiv
şi au muncit în condiţii grele,
deosebite sau speciale sunt cei vizaţi de cea de-a
doua tranşă de majorare“, ne-a spus
Dorin Brăilă, directorul Casei Judeţene
de Pensii Caraş-Severin.
Efortul bugetar pentru cea de-a doua tranşă
este de 452.814 lei, ceea ce înseamnă
că pensiile vor creşte, conform OUG 100/2008,
în medie cu 56 de lei. În luna iunie a
acestui an, vor primi mai mulţi bani cei
ieşiţi la pensie între anii 1997
şi 31 martie 2001.
Iar în octombrie 2009 se vor majora pensiile
celor pensionaţi între 1 aprilie 2001
şi 30 septembrie 2008.
Anca Preda
