Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În luna lui Cuptor, vremea capricioasă dă bătăi de cap producătorilor agricoli.

Datorită precipitaţiilor zilnice şi de scurtă durată, recoltarea cerealelor se realizează anevoios în Caraş-Severin. Din fericire, culturile de porumb şi floarea soarelui nu sunt afectate, acestea aflându-se într-o stare bună de vegetaţie. Până la această dată, potrivit Marianei Brujan, şef – serviciu în cadrul Direcţiei Agricole Caraş-Severin, puţin peste 20% din suprafaţa cultivată cu cereale păioase a fost recoltată, obţinându-se producţii medii la hectar asemănătoare, sau chiar mai bune, decât cele înregistrate anul trecut. Astfel, din totalul suprafeţei însămânţate cu grâu, de 14.086 de hectare, s-a reuşit recoltarea a 2.682 ha, producţia medie obţinută fiind de 3.710 kg/ha.

Producţia medie de grâu obţinută la hectar este apropiată cu cea din 2013. Nu acelaşi lucru putem spune şi despre suprafaţa recoltată, care este mult mai mică, datorită precipitaţiilor zilnice. La orz, stăm ceva mai bine. Din 1.002 hectare, a fost recoltată o suprafaţă de 825 de ha, producţia medie înregistrată fiind de 3.500 de kg/ha, cu 400 de kg mai mult decât anul trecut. Şi la rapiţa pentru ulei am obţinut producţii mai bune la hectar, comparativ cu 2013. Astfel, dacă anul trecut înregistram o producţie de 2.190 kg/ha, în 2014 aceasta este de 3.000 de kg/ha“, a precizat Mariana Brujan.

Din fericire, ploile nu au afectat culturile înfiinţate în primăvara acestui an, porumbul, care se întinde pe o suprafaţă de 27.087 ha, şi floarea soarelui, însămânţată pe 5.946 ha. „Porumbul şi floarea soarelui se află într-o stare bună de vegetaţie, însă, din cauza umidităţii, la cartofi pot apărea boli foliare, aşa că producătorii agricoli trebuie să fie atenţi“, a concluzionat Mariana Brujan.

R.B.N.

Adaugă comentariu