Mihai Rohozneanu: Nu ne-am așteptat la această înfrângere! - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița au pierdut sâmbătă, 12 martie, scor 29-31, partida cu CSM Sighișoara, în etapa a V-a a play-off-ului de promovare din Divizia A!

După această înfrângere, a doua la rând, rosso-nerii au căzut până pe locul 4. Coordonatorul Marius Bahan declara cu câteva zile în urmă cu puțin timp că Reșița în acest moment n-ar face față în Liga Națională, iar tinerii reșițeni din lot mai au nevoie de timp pentru a prinde experiență.

„Chiar dacă am plecat din postura de favoriți, se pare că echipele din play-off sunt destul de echilibrate și este nevoie ca la fiecare meci să dăm 100% pentru a reuși să obținem puncte. Cred că facem prea multe greșeli și aceste lucruri ne fac să ajungem în situații de acest gen, în care pierdem puncte în clasament. Urmează să analizăm unde nu a mers jocul așa cum ne-am dorit. După ce vom viziona încă o dată meciul, vom putea să ne facem o imagine mai clară legată de ceea ce nu a funcționat. Cred că formația din Sighișoara a reușit să se mobilizeze mai bine și îmi asum acest lucru. Au fost meciuri în care am putut să ne capacităm la maximum, dar acum nu s-a întâmplat la fel. Nu știu dacă putem să vorbim despre o scădere de formă. Față de jocul de la Odorhei, cred că la acest joc cu Sighișoara am fost mai constanți și mai echilibrați. Urmează o deplasare foarte lungă la Galați, apoi acasă un joc cu Făgăraș și se va termina turul, iar abia atunci vom analiza ceea ce putem îmbunătăți la echipă. Timp foarte mult nu este și cred că suntem în grafic. Sincer să fiu, nu mă așteptam să pierdem acest joc acasă. Nu există o diferență atât de mare de valoare între noi și Sighișoara ca să spunem că simpla noastră prezență în teren ne garantează cele trei puncte. Meciurile sunt echilibrate și dau ca exemplul meciul de la Făgăraș pe care l-am câștigat, iar acum am pierdut acasă cu Sighișoara. Trebuie să fim contrentrați 100% la meciuri pentru a câștiga”, a declarat Mihai Rohozneanu, antrenorul secund al formației reșițene.

CSM Reşiţa: Boban Vuiţa, Ionuţ Tănasă, Denis Dumuţă, Marius Negru (11), Marius Bahan (1), Adrian Acea, Snezan Radosavlevici, Raul Heimbach (3), Daniel Burac, Mircea Negru (1), Andrei Bondoc (1), Deniss Kirsch (2), Antonio Gârban (1), Dorian Turcuman, Denis Barbu și Eduard Belchite (9).

În etapa a VI-a a play-off-ului de promovare al Diviziei A, CSM Reșița va juca miercuri, 16 martie, în deplasare, cu CSU Galați.

JCS-Ștefan Moraru