REȘIȚA – A spus-o azi primarul Ioan Popa, cu prilejul recepționării lucrărilor derulate cu fonduri europene în eficientizarea energetică a școlii construite în 1949. Prin PNRR au fost investiți 8,6 milioane de lei, sumă la care se adaugă 1 milion de lei pe care i-a investit primăria în lucrări neincluse în proiect!
Miercuri, elevii au venit în vizită după doi ani de „exil”. De joi își reiau locul în bănci. Se întâmplă într-o școală dotată cu mobilier modern extensibil, cu cabinete de informatică, fizică, chimie, biologie, cu sală de sport făcută boboc, cu lift și grupuri sanitare moderne, cu centru de recreere de unde elevii se pot uita la stele… la propriu, întrucât școala dispune inclusiv de un telescop. În afara proiectului de reabilitare și dotare, printr-un proiect colateral derulat tot pe fonduri europene legat de abandonul școlar, o sală a fost echipată cu tot ce ține de echipamente digitale. „Mulțumesc constructorului pentru că lucrările au decurs bine. Acestea s-au încheiat de două luni, dar noi am ținut să continuăm lucrările exterioare care n-au fost eligibile pe fonduri europene și pe care le-am executat în regie proprie.”, a punctat primarul Popa.
Conform Lilianei Dacica, șefa direcției de Învățământ, Cultură, Tineret și Sport din cadrul primăriei, s-a intervenit la acoperișul sălii de sport, s-au făcut lucrări de subtraversări pentru a face legătura canalizării pluviale și menajere cu strada Gratz, modernizată mai demult, s-au făcut picturi murale realizate de Marian Truțulescu, a fost amenajat un al doilea teren de sport, iar curtea școlii a fost pavată cu dale. Asemenea lucrări însă vor continua atunci când vremea va permite reluarea acestora.
Daniel Călin, șeful direcției de Întreținere și Reparații, a dat asigurări că, anul viitor, pe terenul de sport va fi pusă o suprafață de tartan, vor continua lucrările la spațiile verzi din incinta școlii, vor fi plantați arbori, va fi montat mobilier urban și va fi schimbat gardul împrejmuitor al școlii.
Pe scurt, încă o școală ca-n filme la Reșița, la care au pus umărul inclusiv dascălii și părinții atunci când a sosit mobilierul nou-nouț. O scurtă vizită e de-ajuns ca să-ți dorești să înveți la „Mihai Peia”, școala purtând de-acum cu și mai multă mândrie numele primului său director.
JCS-Ionel Ivașcu