REŞIŢA – Sala Polivalentă a găzduit, duminică, 18 decembrie a.c. ultimul turneu de şah, rezervat tuturor categoriilor de vârstă, pentru jucători clasificaţi şi fără clasificare. Astfel, după Top Blitz 2011, a urmat, conform tradiţiei şi Blitzul Anului 2011. Au participat 21 de jucători, care şi-au disputat întâietatea pe parcursul a nouă runde.
În final, s-a impus Mihai Bolintiş, care a acumulat 8,5 puncte, fiind secondat de Silviu Cătălin Haramuz, cu 8 puncte, cei doi ocupând primele două locuri şi la Top Blitz 2011. Au urmat cinci jucători cu acelaşi număr de puncte, 5,5, departajaţi de coeficienţii specifici: Gheorghe Hock, Doru Ionel Nichita, Sergiu Cozmolici, Dănuţ Radu şi Corneliu Buşu.
„De remarcat faptul că printre competitori s-au aflat şi mulţi copii şi juniori, dornici de a-şi măsura forţele cu mult mai experimentaţii parteneri de întrecere, maestrul internaţional Corneliu Buşu, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Şah Caraş-Severin. Ceea ce nu poate decât să ne bucure, fiindcă în strategia noastră, un loc prioritar îl ocupă promovarea tinerilor“.
Să mai spunem că acţiunea a fost susţinută de Direcţia pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin, care a oferit ca premii zece ceasuri de şah digitale. Reamintim, luni, 26 decembrie a.c., de la ora 9.30, tot la Sala Polivalentă din Reşiţa, va avea loc un turneu de şah închis, la care vor fi invitaţi să participe micii şahişti care s-au evidenţiat în anul 2011.
