Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Victimă a fost o persoană de 73 de ani din județul nostru, care a rămas fără bani sub pretextul că o rudă apropiată ar fi fost implicată într-un accident rutier, situația având astfel nevoie de o rezolvare financiară!

Nu v-ați plictisit de informări despre celebra metodă „Accidentul“? Ei, bine, se pare că informația nu a ajuns la toți la care ar fi trebuit, pentru că încă face victime. Oamenii legii apelează acum la sprijinul tinerilor, care să-i ajute pe părinți și bunici, să nu devină victime și să nu se lase înșelați.

„Recent, Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin a fost sesizat cu privire la faptul că, în urma unui apel primit prin reţeaua de telefonie fixă, o persoană de 73 de ani ar fi fost înșelată cu o sumă de bani, sub pretextul că o rudă apropiată ar fi fost implicată într-un accident rutier, iar banii sunt necesari pentru a ajuta persoana în cauză.“, transmite Poliția județului.

Oamenii legii vă sfătuiesc, încă o dată, să nu dați curs „binevoitorilor“ necunoscuți de la telefon, care vă cer bani pentru cine știe ce intervenții către autorități sau pentru altceva. Altfel, riscați să rămâneți fără bani, dar și fără posibilitatea de a-i mai recupera vreodată!

Dacă tot suferiți de mărinimie incomensurabilă, chiar și atunci când vi se cer bani pentru a cumpăra ceva chiar ilegal, cereți mai multe detalii despre spital, poliția sau parchetul cu pricina și mai dați un telefon pentru verificare! Nu vă bazați pe povești auzite la telefon! Sunați „victima“, „suferindul“, pe cei din jurul său, care sigur ar trebui să cunoască situația reală.

Poliția nu confiscă telefoanele…

„Chiar dacă cel care să sună vă recomandă să fiți discret sau vă spune că nu puteți lua legătura direct cu ruda dumneavoastră, deoarece autoritățile i-au ridicat telefonul, nu vă încredeți în el! Trebuie să știți că reprezentanții Poliției sau ai Parchetului nu confiscă telefoanele mobile ale celor implicați în accidente rutiere. Anunțați Poliția la numărul de urgență 112, pentru a primi sprijin de specialitate. În nici un caz nu acceptați o întâlnire directă cu persoana care v-a apelat, înainte de a discuta cu un polițist!“, transmite autoritatea.

Și dacă informările de până acum nu au dat roade în cazul vârstnicilor, polițiștii recomandă ca tinerii să fie cei care informează părinții și bunicii, pentru a nu pierde bani de pe urma unor înșelăciuni. Lucrurile trebuie discutate în familie, să fie verificate situațiile sesizate telefonic de necunoscuți și să nu li se ofere date personale. Să verifice informațiile primite și chiar să sune la 112, pentru a solicita sprijinul Poliției.

JCS-A.M.