Peste 1,7 milioane de elevi vor beneficia anul acesta de Programul european de încurajare a consumului de fructe în şcoli. Guvernul României a creat cadrul legal pentru implementarea acestuia în unităţile de învăţământ public şi privat, iar consiliile judeţene sunt cele ce trebuie să organizeze progamul la nivel teritorial.
Deşi sunt foarte puţine judeţe în care elevii îşi primesc merele promise de autorităţi, în Caraş-Severin nu s-a întârziat aplicarea proiectului şi, încă de luni, 1 noiembrie 2010, elevii din clasele V-VIII au primit fructele, asta întrucât pentru cei din ciclul primar a fost o săptămână de vacanţă. Judeţul Caraş-Severin a fost împărţit în nouă zone, cele opt oraşe plus comuna Bozovici, şi pentru fiecare zonă în parte s-a organizat câte o licitaţie. Pentru toate aceste zone există un număr de cinci firme câştigătoare, dintre care două chiar din Caraş-Severin.
Conform biroului de presă al Consiliului Judeţean, societăţile câştigătoare din Caraş-Severin vor furniza mere pentru elevii din şcolile din zonele Reşiţa, Oraviţa, Moldova Nouă, Bocşa, Anina şi Bozovici.
Astfel, pentru anul şcolar în curs, elevii din clasele I-VIII vor primi zilnic mere, în limita a 0,3 lei/elev. Scopul acestui program este de a crea obiceiuri alimentare sănătoase în rândul tinerilor, având în vedere cifrele care demonstrează faptul că obezitatea infantilă este în creştere şi devine un fenomen îngrijorător. Pentru acest an şcolar, valoarea totală a programului este estimată la 6,68 milioane de euro, din care ajutorul comunitar reprezintă 4,99 milioane de euro, iar cofinanţarea naţională este de 1,66 milioane de euro.
Anca Preda
