Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În mediul urban din Caraş-Severin sunt active, din punct de vedere juridic, un număr de 6.990 de firme.Specialiştii spun însă că sunt mult mai puţine cele active din punct de vedere fiscal, adică cele care plătesc lunar taxe şi impozite. Deşi ultimii 20 de ani nu au însemnat altceva decât pierderi în Caraş-Severin pentru acest domeniu, firmele existente încă se luptă să existe în continuare. Şi cum investitorii străini nu stau cu valizele de euro la poarta judeţului, cei autohtoni fac şi ei ce pot.

De exemplu, din totalul de 6.990 de firme, 176 au capital străin ce provin de la oameni de afaceri din Germania, 131 din Italia şi 97 din Austria. Conform lui Valentin Popa, directorul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, municipiul de pe Bârzava este pe primul loc atunci când vorbim despre numărul de firme existente în oraşele judeţului.

La Reşiţa fiinţează 3.277 de firme, în timp ce la Caransebeş doar 1.431. La o distanţă considerabilă, ocupanta locului trei este Bocşa cu 509 de societăţi, urmată de Oţelu Roşu (429), Oraviţa (428), Băile Herculane (397), Moldova Nouă (356) şi Anina (163).

Anca Preda