Caraş-Severin, Romania


Marea surpriză s-a numit Adrian Dodean, care a
câştigat, în premieră, titlul
naţional. Asta s-a întâmplat,
totuşi, în absenţa celor mai buni
tenismani ai României, Crişan şi
Filimon, care au protestat, astfel, faţă de
folosirea unor palete neregulamentare de către
ceilalţi participanţi.


Daniela Dodean a pierdut finala contra Elizei Samara,
deşi a avut 10-8 în setul decisiv. La dublu,
cele două nu au avut adversare,
câştigând aurul, iar la dublu mixt,
Dana şi Adi Dodean au ieşit pe trei.


„Până la ultimul punct am crezut
că voi câştiga. Din păcate, Eliza
a jucat mai bine finalul de meci şi a
câştigat. Pe viitor îmi doresc să
pătrund în primele zece jucătoare din
lume. Să ştiţi că de când am
trecut la senioare pretenţiile mele sunt mult mai
mari. Nu mă mai mulţumesc cu puţin. Pe
de altă parte, vreau să vă spun că
veţi mai auzi de Adi Dodean” – a declarat
Daniela Dodean.


Andrei Gag nu are advesari în ţară, la
juniori. Dicobolul arădean spune: „Aurul de
la juniori l-am luat uşor. Mă aşteptam
la o medalie şi la tineret, probleme sunt doar la
seniori. În curând sper să i-au o
medalie şi acolo”.

 L.S.