REȘIȚA – CSM Reșița va juca miercuri, 2 aprilie, de la ora 17, cu AFC Hermannstadt Sibiu, pe teren propriu, în sferturile Cupei României! Formația din Valea Domanului este la trei meciuri de un trofeu și poate intra în istorie!
O veste bună este că antrenorul Flavius Stoican va avea la dispoziție tot lotul, după ce Isac și Fota au revenit la antrenamentele echipei. Rimovecz va reveni și el cât de curând după accidentare. Chiar dacă a recunoscut superioritatea celor de la Hermannstadt, formație ce evoluează în Liga 1, Flavius Stoican are încredere în potențialul jucătorilor săi, mai ales că CSM Reșița este recunoscută în acest sezon ca fiind o echipă care pierde foarte greu pe teren propriu.
„Va fi un meci important pentru noi. Chiar dacă la prima vedere Hermannstadt pleacă e favorită, cu siguranță că va fi un meci deschis oricărui rezultat. Avem încredere în potențialul nostru, vrem să ne măsurăm forțele cu o echipă care a declarat că vrea să câștige play-out-ul din Liga 1. Vom întâlni o echipă care joacă fotbal și sper să fie un meci spectaculos. Suntem la câteva meciuri de un trofeu, nu este ușor ceea ce am realizat până acum, deoarece a fost multă muncă în spate. Ne punem speranțe în acest meci și vrem să mergem mai departe, pentru că am tratat foarte serios această competiție încă de la început. Avem tot lotul la dispoziție, mă bucur că au revenit Isac și Fota la antrenamentele echipei și sper să facem o figură frumoasă. Vom avea susținerea publicului, oamenii iubesc această echipă și ne încurajează în momentele grele. Deci, avem cam toate atuurile pentru a face un mec bun.”, a declarat antrenorul Flavius Stoican.
Lovitura de începere a partidei va fi dată de fostul mare fundaș al Reșiței, Petre Panescu, actualul primar de la Ocna de Fier.
În sferturile Cupei se vor mai întâlni Farul Constanța – CSM Alba Iulia, Metalul Buzău – FC Rapid și CFR Cluj – Universitatea Craiova.
JCS-Ștefan Moraru