Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Deputatul cărășean Dumitru Rujan a prezentat măsurile importante pregătite de liberali!

„Partidul Național Liberal și Ministerul Finanțelor au decis să lanseze două măsuri importante de stimulare fiscală, care vor ajuta aproape 900.000 de antreprenori din România și încă 850.000 de cetățeni, spune deputatul liberal cărășean. Prima măsură e o bonificație pentru bunii platnici, pentru firmele care-și plătesc la timp impozitul pe profit și impozitul pe veniturile microîntreprinderilor. Bonificația pentru firme este de 3% din impozitul pe profit sau pe veniturile microîntreprinderilor aferent anului 2024. Cu această bonificație se vor putea achita taxe și impozite în anul viitor. În același timp cu firmele, ajutăm și cetățenii să-și plătească datoriile restante la buget.“

Potrivit oficialului, există două facilități importante acordate cetățenilor (persoanelor fizice) cu datorii la buget: „Prima facilitate e asemănătoare cu cea acordată firmelor, adică anularea dobânzilor și penalităților de întârziere dacă datoriile se achită până pe 25 noiembrie. A doua facilitate înseamnă anularea a jumătate din datoria la stat, dacă această datorie e mai mică de 5.000 de lei, dar tot cu condiția plătirii ei până pe 25 noiembrie. Dacă datoria e mai mare de 5.000 de lei, se anulează doar un sfert din datorie. Aproximativ 850.000 de cetățeni pot beneficia de aceste facilități dacă își plătesc datoriile restante la stat.“

JCS-T.K.