Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cei patru componenţi ai Secţiei de Atletism a C.S.M. – Universitatea au ajuns joi, la Bucureşti, după o pregătire centralizată de aproape două luni de zile, în Staţiunea Buziaş. Pentru că sâmbătă, 17 septembrie a.c., vor participa, la Bucureşti, la Campionatele Naţionale de 50 km marş pentru seniori şi tineret.

Este vorba despre Marius Cocioran, Narcis Mihăilă, Dragoş Berindei şi Stelian Băicuş.

„A fost o perioadă fantastic de grea, atunci când se pregăteşte cursa de 50 km, ne-a declarat prof. Iosif Măzăran, cel care i-a însoţit pe sportivi în staţiunea timişeană. Am avut parte de temperaturi exterioare foarte mari, dar băieţii au fost exemplari“.