REȘIȚA – Mărșăluitorii reșițeni de la CS Universitatea Reșița s-au pregătit intens, aproape 40 de zile, în cantonamentul din stațiunea portugheză Monte Gordo. Marius Cocioran, Narcis Mihăilă și Remus Rădoi sunt cei trei sportivi ai clubului reșițean care au participat la acest stagiu de pregătire, alături de mărșăluitori din Ucraina, Germania, Franța și Lituania.
„Putem spune că suntem la final de pregătire. În această locație, aș putea preciza faptul că sportivii noștri s-au pregătit de fiecare dată foarte bine și să sperăm că rezultatele se vor vedea și în acest an. Am stat în Portugalia până pe data de 16 martie, iar din 24 martie vom participa la Campionatele Naționale de 20 de km marș, campionate care vor avea loc la Botoșani. Acest concurs este o etapă din pregătirea pentru Cupa Europei. La această cupă vom participa la proba de 50 de km mars, unde sperăm noi ca sportivii noștri, și aici mă refer la Narcis Mihăilă și Marius Cocioran, să-și îndeplinească baremurile pentru Campionatul Mondial de la Doha. Campionatul Mondial va avea loc în luna septembrie. De ce nu, acești doi sportivi ar putea să-și îndeplinească baremul și pentru Jocurile Olimpice. Tinând cont că după schimbarea de săptămâna trecută a baremurilor pentru Olimpiadă, noi considerăm că mai avem de muncit pentru realizarea acestora. Pentru această competiție, baremurile au fost îmbunătățite foarte mult, iar sistemul de calificare a fost schimbat”, a declarat antrenorul Octavian Măzăran.