Marius Cocioran, tot mai aproape de Jocurile Olimpice - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – La Campionatul Național de 50 de km marș de la Dudince, din Slovacia, CSU Reșița a concurat cu trei sportivi!

Marius Cocioran a obținut locul I și astfel este tot mai aproape de calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, acesta fiind urmat de colegul său, de Remus Rădoi, care a obținut un personal best. Din păcate, după 30 de km, sportivul Narcis Mihăilă a abandonat din cauza problemelor de sănătate, dar și el rămâne cu șanse reale la calificarea la Olimpiadă.

„Sâmbătă a avut loc la Dudince, în Slovacia, ediția cu numărul 40 a unui concurs de tradiție, organizat de European Athletics Race Walking și de Federația Slovacă de Atletism. Această competiție a fost pentru noi un mini campionat mondial, concurs la care au participat sportivi din peste 35 de țări, foarte mulți concurenți au fost din America de Sud. A fost o competiție în care am încercat să obținem puncte în clasamentul mondial pentru participarea la Jocurile Olimpice. Tot în cadrul acestei competiții a avut loc și Campionatul Național de 50 de km marș al României, bineînțeles că a fost și Campionatul Național al Slovaciei, al Cehiei, al Ungariei, al Poloniei sau al Croației. La această competiție, sportivii reșițeni au fost în număr de trei și pot spune că rezultatele au fost mulțumitoare. Trebuie să ținem cont că Marius Cocioran a înregistrat un timp de 3 ore, 59 de minute și 26 de secunde, timp ce ne dă speranțe că a obținut multe puncte, în jur de 1150 de puncte, și sperăm că la finalul lunii mai se va afla pe lista celor 60 de participanți de la Jocurile Olimpice. Din păcate, Narcis Mihăilă a avut probleme de sănătate după 30 de km, probleme cu stomacul și nu a reușit să termine această cursă. Dar suntem încrezători că la următoarea competiție majoră, care va fi în luna mai, și Narcis Mihăilă va obține cât mai multe puncte împreună cu colegul său. Sperăm că ambii vor repeta calificarea la Jocurile Olimpice, la fel cu au făcut și la ediția de la Rio. La finalul competiției naționale, Marius Cocioran a obținut locul I, în proba de 50 de km, fiind urmat de colegul și elevul său de la CSU Reșița, Remus Rădoi, care a reușit un personal best, îmbunătățindu-și timpul cu peste 13 minute. Remus a realizat un timp de 4 ore, 18 minute și 30 de secunde. Ținând cont că este un sportiv foarte tănăr, putem spune că avem pregătită și generația următoare și sperăm că-i va călca pe urme lui Marius Cocioran. Toți cei trei sportivi vor face parte din echipa care va concura la începutul lunii mai la Campionatul European de marș pe echipe, care va fi compusă în total din cinci sportivi. Vreau să-i felicit pe mărșăluitori pentru aceste rezultate și poate cu mai multă susținere din partea orașului acești sportivi ne vor face mândri în continuare”, a declarat antrenorul Octavian Măzăran.

„De cursă şi de rezultat sunt oarecum mulţumit. Nu este timpul pe care mi l-am dorit, se putea şi mai bine. Îmi doream un rezultat mai bun, dar au fost anumite impedimente şi pentru mine. Am fost şi sunt încă răcit, am avut şi o contractură care m-a deranjat destul de tare în timpul cursei. Având în vedere toate aceste probleme, sunt mulţumit că am reuşit să obţin un rezultat care mă apropie şi mai mult de calificare. Timpul a fost de 3 ore, 59 de minute şi 26 de secunde. Un timp destul de bun, dar ştiu că se putea mai mult. Până la km 35 eram în grafic pentru 3 ore 53 de minute, dar atunci au intervenit problemele la picior, a intervenit şi oboseala, epuizarea după perioada asta de boală. Am fost nevoit să mă şi opresc de două ori, dar sunt bucuros că am dus cursa până la capăt şi că sunt mai aproape de calificare. Mai am nevoie de încă o cursă, şi Narcis din păcate, care a abandonat în Slovacia din cauza unor probleme medicale. Mai avem Cupa Europei, unde eu pot să mă asigur de calificare, iar Narcis poate să o obţină şi el. (…) Aş vrea să-l felicit şi pe sportivul meu, Remus Rădoi, care a făcut şi el o cursă foarte bună în Slovacia. A obţinut titlul de vicecampion naţional la 50 km. Îl felicit şi îi urez succes în continuare. Şi el va participa la Cupa Europei, vom face echipă împreună”, a spus și Marius Cocioran.

JCS-Ștefan Moraru