CARANSEBEȘ – Acesta a fost propus de primarul Felix Borcean și votat viceprimar în această după-amiază de cei 10 consilieri PSD, AUR și PRO România, într-o ședință de la care au lipsit cei de la PNL și Dreapta Unită!
Decizia lui Felix Borcean, de a-l propune pe Marin Nedelcu, poate părea suprinzătoare, deși se știa de ceva vreme ea, mai ales că între cei doi au existat și dispute în ultima perioadă, Nedelcu sprijinindu-l pe fostul viceprimar, Bebe Pasere, în campania pentru alegerile locale din iunie. Chiar și așa, Borcean l-a descris pe noul său vice ca pe un om cu care se poate comunica. „A fost propunerea mea sinceră, nu că cineva mi-a impus, Marin chiar a fost surprins. Mă bucur că am reușit să alegem azi viceprimarul, cu toate șicanele colegilor noștri, e adevărat, nici noi n-am fost foarte cuminți. A fost o naștere dificilă! Noi n-am avut o relație foarte apropiată, dar fapul că am putut comunica și când ne-am certat, am avut certuri cosntructive. Nici la alegeri n-am fost cea mai sudată echipă, dar atunci când poți comunica cu cineva, fără a avea o repulsie sau antipatie, e un lucru pozitiv. Ne-am certat, ne-am împăcat, ne-am sunat. Cred, și sper să nu mă înșel, că persoana viceprimarului potrivit e aici lângă mine, timpul va dovedi dacă am avut sau nu dreptate. Cred că și Ion Mocioalcă (nașul lui Marin Nedelcu-n.r.) a fost surprins. Plăcut!”, a spus, printre altele, Felix Borcean.
Noul vice de la Caransebeș, care întregește echipa PSD de conducere a municipalității, alături de Felix Borcean și Florin Bogdea, e convins că va face lucruri bune pentru locuitorii municipiului nostru. „Vin din mediul de afaceri, cred în munca de echipă, cred în lucrurile bine făcute. Și eu am fost uimit de propunerea domnului primar, îi mulțumesc pentru încredere și sunt convins că împreună vom face proiecte bune pentru cetățenii Caransebeșului.”, a precizat și Marin Nedelcu.
Deocamdată nu se știe de ce domenii va răspunde Nedelcu în cadrul administrației locale, urmând să existe o discuție în acest sens. Un lucru e însă clar, acesta catalogând drept zvonuri posibilitatea ca fostul viceprimar Bebe Pasere să-i devină consilier personal!
JCS-R.M.