Marcel Vela: Domnul avocat Gâfu a dovedit că ştie administraţie! - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Asa cum am publicat astăzi, noul prefect de Caraş-Severin va fi tot actualul prefect, avocatul Cristian Gâfu, care va face echipă cu un subprefect de la USR şi unul de la UDMR. Actualul subprefect Anton Paulescu va fi eliberat din funcţie!

PNL va numi prefecţii din 23 de judeţe, respectiv: Ilfov, Prahova, Sibiu, Bistrița, Alba, Brașov, Mureș, Hunedoara, Caraș-Severin, Bihor, Călărași, Olt, Dâmbovița, Dolj, Mehedinți, Teleorman, Giurgiu, Constanța, Vrancea, Iași, Neamț și Botoșani.
Tot marţi s-au stabilit și funcțiile de subprefecți. În județele în care Alianța USR-PLUS nu a obținut mandate de prefecți, va avea câte o poziție de subprefect. La București, unde sunt trei subprefecți, doi vor fi ai PNL și unul al UDMR. În județele în care are UDMR prefect, vor fi câte un subprefect pentru PNL și unul pentru USR PLUS. Simetric, asa va fi şi în judetul Caraş-Severin, în sensul că cele două partide din coaliţie vor avea câte un subprefect.

Despre aceste negocieri destul de lungi, care au creat şi emoţii printre liberali, preşedintele PNL Caras-Severin, senatorul Marcel Vela, ne-a declarat: „Domnul avocat Cristian Gâfu a dovedit că ştie administraţie şi că este implicat în problemele judeţului. Şi vorbesc în cunoştinţă de cauză, prefecturile fiind în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. De acum, împreună și cu subprefecţii de la USR-PLUS şi UDMR vor face o echipa completă şi îi asigur în continuare de tot suportul meu. Poate că mulți preferau să pierdem postul de prefect, dar acum victoria este cu atât mai frumoasă, reuşind iată să păstrăm această poziţie, având în vedere inclusiv faptul că suntem pe locul 8 pe ţară în clasamentul PNL la alegerile din 6 decembrie. Reușita de astăzi ne obligă pe toţi colegii din filială, inclusiv pe domnul prefect, cât şi pe cei care au alte demnităţi publice la nivel judeţean, să rămână mereu în interesul oamenilor şi al judeţului Caraş-Severin“.

JCS-Nina Curiţa