CARANSEBEȘ – Prezent la amicalul dintre juniorii Reșiței și liderul Ligii a IV-a, Nera Bogodinț, antrenorul de la CSM Caransebeș a făcut o scurtă radiografie a ultimei ligi cărășene!
CSM Caransebeș defilează în Liga a V-a și este principala candidată la promovarea în eșalonul superior! Formația antrenată de Gheorghe Manu are un golaveraj de 73-2 și ocupă prima poziție cu 36 de puncte. Este urmată de CS Starigrad Karașevo cu 28 și AS Viitorul Vărădia cu 20 de puncte.
„Am încheiat turul de campionat cu brio și pot spune că avem un golaveraj foarte bun, chiar nu mă așteptam. Nivelul Ligii a V-a este mai jos decât ceea ce credeam eu, doar că noi ne facem treaba. Am colaborat și cu Magica Balta Caransebeș, această echipă s-a desființat și am luat ceva jucători de acolo. Suntem încrezători pentru returul campionatului și, așa cum am spus de atâtea ori, construim pentru viitor. Avem jucători tineri, doar din zona noastră, pe care ne bazăm și în care ne punem speranțe. Avem o perioadă de pregătire la baza proprie, iar apoi vom face ceva centralizat. Momentan nu se știe exact locația unde o să mergem. Perioada de meciuri amicale va începe contra celor de la DMO Hunedoara pe data de 8 februarie. Apoi, vom continua pe data de 14 februarie cu jocul împotriva celor de la Timișul Șag, pe 22 vom întâlni Vrani, iar pe 1 martie vom întâlni Nera Bogodinț. Vom vedea ce va fi și cu Cupa României, dacă se va suprapune cu acest ultim amical. Rămâne ca și obiectiv promovarea în Liga a IV-a. Avem acel proiect pe patru ani și vrem să ducem echipa cât mai sus, aproape de Liga 2.”, a spus Gheorghe Manu, antrenorul echipei CSM Caransebeș.
JCS-Ștefan Moraru