Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – În contextul scandalurilor din ultimele zile în care apar și nume importante din PSD Caraș-Severin sau apropiați ai acestora, dar și al unor declarații prin care se cer demisii la vârful organizației, președintele executiv Luca Mălăiescu spune că social-democrații cărășeni merg mai departe cu actualul președinte, Luminița Jivan!

Referindu-se la scandalul cu şpăgile de la PSD Arad, unde în stenograme apar şi numele Luminiţei Jivan, senatorului Chisăliță și fostului primar de la Bocșa, Mirel Pascu, Luca Mălăiescu are nişte suspiciuni personale.

„Faptul că acest dosar a apărut acum, imediat după preluarea puterii de către PNL, mă face să am nişte semne de întrebare. De ce PSD şi de ce acum? Nu consider că este o vendetă politică, faptele sunt fapte, dar sunt convins că toate formaţiunile politice care au fost şi sunt la guvernare, au făcut şi fac astfel de intervenţii, fie că vorbim de PSD, PNL, ALDE sau UDMR. Faptul că a apărut numele Luminiţei Jivan, momentan e doar la stadiul de rostit nume. Noi mergem în continuare cu Luminiţa Jivan şi sperăm că vom reuşi să alcătuim o echipă nouă şi performantă. De aceea am şi acceptat să fiu preşedinte executiv cu câteva luni în urmă, pentru că am convingerea că PSD se poate reforma şi poate oferi românilor un nou tip de politician, mai apropiat de oameni şi mult mai implicat“, precizează liderul executiv al PSD Caraș-Severin, Luca Mălăiescu.

F.M.