Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Față de alegerile din 9 iunie, numărul total al potențialilor votanți din județ a scăzut cu aproape 1.100!

Potrivit datelor centralizate și comunicate de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), numărul cetățenilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral, la data de 31 octombrie 2024, a fost de 253.307, cu 93 mai mic față de precedenta informare publică pe această temă, cea din 30 septembrie. Față de 9 iunie, însă, dată la care cetățenii județului au fost chemați la urne pentru alegerea președintelui Consiliului Județean, a primarilor, a consilierilor județeni și locali, prilej cu care în unele localități s-a consemnat și un important aflux de votanți flotanți, numărul alegătorilor a scăzut cu 1.091!

Cea mai mare scădere a înregistrat-o între timp Reșița (-537), urmată de Caransebeș (-126), Oravița (-86), Moldova Nouă (-67), Băile Herculane (-44), Bocșa (-25) și Anina (-24). Singurul oraș în care numărul cetățenilor cu drept de vot a crescut este Oțelu Roșu (+10). Și în mediul rural, per total, s-a înregistrat o ușoară diminuare, aceasta încadrându-se totuși în limitele variațiilor obișnuite. Cele mai accentuate scăderi de alegători le-au înregistrat, după alegerile locale, comunele Zăvoi (-32), Pojejena (-29) și Brebu Nou (-23), în timp ce bazinul electoral comunal s-a lărgit la Obreja (+20), Brebu și (+25) și Zorlențu Mare (+26)!

La nivel național, la 31 octombrie, totalul de cetățeni cu drept de vot a fost de 19.002.912, cu 8.622 mai mare față de luna precedentă. Referitor la aceste diferențe, AEP precizează că ele apar ca urmare a operațiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităților administrativ-teritoriale conduse de aceștia, a importului de date de la Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor (DGEP) și a importului de date de la Direcția Generală de Pașapoarte (DGP).

JCS-Walter Fleck

2 Comentarii

    • Si STS, nu-i uita pe astia ca ei au softul care aduna voturile si da rezultatele care ne aduce stabilitetea.

Adaugă comentariu