Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Aleșii județului au aprobat scoaterea din fondul forestier a suprafețelor de pădure necesare pentru a lega Caraș-Severinul de Hunedoara și Timiș. Mai exact, vorbim despre 2,74 hectare, necesare pentru implementarea a două proiecte, unul în parteneriat cu județul Timiș, celălalt cu Hunedoara, ambele vizând tronsoane din DJ 684!

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a explicat: „Foarte importante au fost cele două proiecte referitoare la scoaterea din regimul forestier, din Fondul Forestier Național, a unor suprafețe de teren. Scoaterea acestor a fost necesară pentru realizarea proiectului cu finanțare europeană privind modernizarea drumului Județean 684. Au fost două proiecte de hotărâri de scoatere definitivă din Fondul Forestier Național pe segmentul de drum care face legătura cu județul Timiș și, de asemenea, două suprafețe mai mari de scoatere definitivă din Fondul Forestier Național pe celălalt segment de drum, cel care face legătura cu județul Hunedoara. Documentația a fost întocmită, a fost nevoie de aceste hotărâri.“

Chiar și așa, pregătirile nu au ajuns la final. „Așteptăm ca, prin ordin de ministru, aceste suprafețe să fie scoase din Fondul Forestier Național, aflat în acest moment în administrarea RomSilva.“, a încheiat Hurduzeu.

JCS-A.M.

2 Comentarii

  1. Așteptări cam mari si de durată de la ministresa de la mediu, aia care se opune din răsputeri finalizării barajelor trecute de 95% in construcție!

  2. ciolache Reply

    Cam gros obrazul moderatorilor.
    Se șterg comentariile care ridică semne de întrebare.

Adaugă comentariu