Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În Programul „A doua şansă“ pentru învăţământul secundar inferior, se pot înscrie persoane cu vârsta de peste 14 ani care nu au absolvit învăţământul primar. De asemenea, se pot înscrie şi persoane care au parcurs o parte din clasele corespunzătoare învăţământului gimnazial, a V-a, a VI-a, sau a VII-a, au abandonat pe parcurs şi au depăşit vârsta maximă legală pentru reînscrierea în învăţământul gimnazial, cursuri de zi.

Înscrierea se face la unităţile de învăţământ care iniţiază programul, pe baza dosarului de înscriere, fără examen. Şcolarizarea în cadrul Programului „A doua şansă“ pentru învăţământul secundar inferior, se desfăşoară pe durata standard de patru ani, prin cursuri organizate săptămânal, îmbinând pregătirea în domeniul educaţiei de bază cu pregătirea pentru obţinerea calificării profesionale.

Programul are o durată flexibilă iar durata standard de şcolarizare se poate micşora pentru fiecare elev în parte, în funcţie de competenţele demonstrate atât în domeniul educaţiei de bază, cât şi în cel al pregătirii profesionale.

În condiţiile în care elevul nu reuşeşte să achiziţioneze şi să demonstreze toate competenţele necesare, în domeniul educaţiei de bază sau în domeniul pregătirii profesionale, el poate beneficia de sprijin suplimentar, pe durata standard a programului sau prin prelungirea acestuia.

Programul de pregătire se aplică pentru educaţia de bază, începând cu anul I, şi, pentru pregătirea profesională corespunzătoare domeniilor de pregătire de bază, respectiv domeniilor de pregătire generale, începând cu anul II din program. La sfârşitul anului III, elevul poate opta pentru parcurgerea stagiului de pregătire practică de 720 de ore, iar după absolvirea anului IV din cadrul programului „A doua şansă“ pot aplica pentru obţinerea unei calificări profesionale de nivel 2.

Lavinia Predescu