Caraş-Severin, Romania

OCNA DE FIER – Spune primarul comunei Ocna de Fier, referindu-se la reluarea proiectului privind alimentarea cu apă a localităţii.

Din Munţii Dognecei izvorăşte singura apă de trei stele din România, care este îmbuteliată la Ocna de Fier şi livrată în lumea-n treagă. Dacă investitorul care a deschis în 2016 linia de îmbuteliere a găsit reţeta succesului, pentru că o sticlă care iese de pe porţile fabricii se vinde chiar şi cu 15-20 de dolari, nu acelaşi lucru putem spune şi despre reprezentanţii administraţiei publice locale care se chinuie, de câţiva ani, să aducă această apă şi în casele oamenilor.

Edilul comunei Ocna de Fier, Petru Petrişor Panescu, aflat la primul mandat, ne-a povestit că atunci când a ajuns la Primărie nu a găsit nici măcar proiectul pe care predecesorul său îl pregătise pentru a alimenta cu apă localitatea. Din acest motiv, primarul s-a văzut nevoit să apeleze, din nou, la firma care l-a întocmit şi să facă noi expertize, în vederea reluării sale. „Nu ştiu ce s-a întâmplat cu proiectul de apă, pentru că eu nu l-am găsit în Primărie. L-am cerut din nou firmei din Piteşti, printr-un prieten care m-a ajutat, şi aşa am intrat în posesia lui. Nu am găsit nici hărţi, nimic! Este trasă conducta doar pe o singură stradă. Nu am renunţat la acest proiect, îl voi continua, însă a fost nevoie să facem o expertiză nouă, pentru că, de exemplu, este băgată ţeavă de 63 de mm şi ne trebuie de 110 mm, căci altfel oamenii nu pot avea apă decât la cişmele“, aflăm de la Petru Petrişor Panescu.

Edilul a mai precizat că, în ciuda greutăţilor întâmpinate, va finaliza proiectul iar oamenii se vor putea bucura de apă la robinete. „Îmi doresc să încerc să dau drumul la apă, din primăvară, pe strada principală, pe Vale, şi după aceea să mă duc cu extindere pe ambele străzi, şi pe Moraviţa, şi pe Ilovăţ. Abia acum e gata proiectul, căci expertiza cerută de noi a durat un timp, şi o să mă duc să caut finanţare pentru apă în comună. Voi continua proiectul şi îl voi duce la capăt. Nu doresc să caut vinovaţi, nici să mai dezgrop morţii! Nu mă interesează ce au făcut cei dinaintea mea şi de ce nu s-a finalizat acest proiect până acum. Lucrurile astea nu-şi mai au rostul acum. Important ceea ce voi reuşi să fac eu!“, a concluzionat Panescu.