Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Luptătorii de la CSM Reșița și CSȘ Reșița au cucerit două medalii de aur și două de bronz la Cupa României U20, ce a avut loc în perioada 12-14 aprilie, la Călărași!

„Sportivii reșițeni au obținut rezultate foarte bune la Cupa României U20. Sportivii de la Clubul Sportiv Municipal Reșița au câștigat trei medalii prin Tania Adam (categoria 65 de kg), care a ocupat locul I, Denis Lukacs (categoria 97 de kg) a fost pe primul loc, iar Andrei Bărbulescu (categoria 68 de kg) s-a clasat pe locul III. Iasmina Golea, legitimată la Clubul Sportiv Școlar Reșița, a obținut locul III, la categoria 65 de kg. Consider că sportivii noștri au obținut rezultate foarte bune și acum ne pregătim pentru turneele internaționale care vor urma.”, a declarat antrenorul Florin Dință.

Staff-ul tehnic este compus din: Adrian Dacica, Andrei Franț, Mihai Turculeanu și Florin Dință.

JCS-Ștefan Moraru