REȘIȚA – La sfârșitul săptămânii trecute, cei mai buni luptători din România s-au întrecut la Campionatele Naţionale de lupte libere, greco-romane şi feminine, competiție ce a avut loc la Sala Polivalentă din Reșița!
Tania Adam a devenit vicecampioană națională la categoria de greutate 65 kg, la fel ca Andrei Bărbulescu (57 de kg), care a urcat pe a doua treaptă a podiumului la masculin. Medalie de bronz au cucerit Filip Marin la categoria 61 kg, dar și Adam Babaioana la 125 kg. De asemenea, Sebastian Uţă, Cristian Orbu, Mocsen Lak şi Vlad Caraş au fost aproape de podium, dar s-au clasat la final pe locurile 4 sau 5. Pe cluburi, CSM Reşiţa s-a situat pe poziţia a treia, iar în ierarhia pe asociaţii şi cluburi, școala de lupte reșițeană a ocupat locul al doilea. Andrei Franţ a fost recompensat cu titlul de antrenor emerit, Filip Marin a devenit maestru al sportului, iar Diana Franţ a primit din partea Federaţiei Române de Lupte o distincție specială pentru întreaga carieră.
„Din nou, Federația Română de Lupte ne-a dat spre organizare cea mai importantă competiție internă şi a fost o competiţie foarte reușită. Participanți la această competiție au fost inclusiv componenții loturilor naționale, practic cei mai buni luptători ai României. După această competiție se trage linie, iar antrenorii loturilor naționale îi vor selecta pe cei mai buni sportivi care anul viitor vor merge la turneele de calificare pentru Jocurile Olimpice. Nivelul competiţiei a fost unul foarte ridicat, în tribune s-au aflat mulți iubitori ai acestui sport, iar reprezentanţii Reşiţei au avut evoluții foarte bune.”, a spus Adrian Dacica, viceprimarul Reșiței.
JCS-Ștefan Moraru